15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘedințele CJ Dolj revin la normal - Bani împărțiți, proiecte noi și câteva mustrări

Ședințele CJ Dolj revin la normal – Bani împărțiți, proiecte noi și câteva mustrări

Față de ședințele din ultimele luni ale CJ Dolj, cea de miercuri a fost mai calmă. A existat și o veste foarte bună: autoritatea județeană urmează să dezvolte un centru de transport intermodal, care să facă legătura între transportul rutier, feroviar și cel aerian.
Față de ședințele din ultimele luni ale CJ Dolj, cea de miercuri a fost mai calmă. A existat și o veste foarte bună: autoritatea județeană urmează să dezvolte un centru de transport intermodal, care să facă legătura între transportul rutier, feroviar și cel aerian.

Prima ședință a Consiliului Județean Dolj de după alegerile prezidențiale a fost mai calmă, spre deosebire de ultimele două. Consilierii au aprobat mai multe proiecte de interes public, printre care valoarea unui viitor centru de transport intermodal, care să facă legătura între Aeroportul Craiova, căile rutiere și cele feroviare, dar și susținerea financiară a sportivilor cu performanțe. Pe de altă parte, jurnaliștii și consilierii de opoziție au fost admonestați de secretarul CJ Dolj, Gheorghe Barbărasă, pentru că au pus la îndoială legalitatea unei hotărâri a CJ Dolj privind excluderea fostului consilier Dan Păloiu, declarată ulterior legală, într-o primă înfățișare, de Tribunalul Dolj.

Atmosferă mai liniștită la ședința CJ Dolj de ieri, după cele două cu scântei dinaintea alegerilor prezidențiale. De data aceasta, consilierii au fost mai calmi, ridicând probleme de interes și nemaiexistând prea multe discuții în plen.
O veste importantă pentru comunitatea doljeană este faptul că CJ Dolj va realiza un nou proiect pe fonduri europene, unul inclus și în masterplanul de transport al României pentru următorii ani. Este vorba despre un centru de transport intermodal, ce va face legătura între transportul rutier, cel feroviar și cel aerian. „Acest proiect ne-a incitat foarte mult. Nu ne așteptam să apară un proiect cu transport intermodal, deși era prevăzut pe masterplan. Vinerea trecută, am primit o adresă prin care ni s-a cerut să depunem acest proiect. Este o conexare a aeroportului la transportul intermodal. În primă fază, va fi vorba doar de transportul containerelor și cargo, iar în cea de-a doua fază va fi vorba și despre transportul de persoane“, a explicat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Proiectul ar urma să fie depus pe exercițiul financiar 2007-2013 și va trebui să fie gata până la finalul anului 2015. Acesta are o valoare de aproximativ șase milioane de lei, dintre care aproximativ 120.000 de lei reprezintă cota de 2% cu care contribuie CJ Dolj. Mai mult, TVA-ul la acest proiect ajunge la peste 1,4 milioane de lei.

Deși au performanțe, sportivii cu dizabilități de la „Sf. Mina“ nu pot fi precum ceilalți

În cadrul ședinței, a fost discutată și problema alocării de bani pentru Gala Sportului Doljean. CJ Dolj urmează să susțină 94 de sportivi cu rezultate bune și pe antrenorii lor cu suma de 100.000 de lei, care va fi alocată către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Totodată, pentru aceeași gală vor merge și la Inspectoratul Școlar Județean Dolj 70.000 de lei. O problemă mai delicată a fost ridicată de directoarea Școlii Speciale „Sf. Mina“, Carmen Pascu. „În perioada 6 – 9 iunie, în Craiova au fost organizate jocurile Special Olymics, dedicate copiilor cu dizabilități din România. Elevii noștri au obținut locuri fruntașe, sunt 65 de copii care au obținut locurile I, II, III. Mai avem șapte elevi care sunt în cantonament, acum, cu Federația Română de Karate. Consiliul Județean Dolj și Inspectoratul Școlar Județean Dolj deja oferă sprijin acestor copii, însă nu am cerut altceva decât să fie tratați la fel ca elevii din învățământul de masă. Cred că dumneavoastră puteți decide dacă acești copii pot fi incluși și ei în Gala Sportului Școlar sau dacă se poate realiza o Gală a Sportului Special. Măcar o diplomă“, a spus Carmen Pascu. Răspunsul a venit din partea reprezentanților CJ Dolj, care au menționat că, „dacă rezultatele nu sunt la nivel internațional, nu putem să-i premiem cu bani de la bugetul județean“. Totuși, președintele Ion Prioteasa a spus că se va încerca și rezolvarea acestei probleme.

Barbărasă și „obrinteala“ presei

Totuși, mica scânteie care a aprins discuții la finalul ședinței a fost o declarație de început a secretarului CJ Dolj, Gheorghe Barbărasă, vizavi de excluderea cu scandal a lui Dan Păloiu din CJ Dolj de acum două luni. „Vreau să vă informez că Tribunalul Dolj a considerat legală hotărârea. Cred că sunteți de acord cu mine că îngrijorările care s-au manifestat într-o anumită parte a consilierilor au fost neîntemeiate. Și, pentru că am constatat și o oarecare obrinteală (inflamație – n.r.) în rândul presei, sper că acum le va trece obrinteala pentru faptul că CJ Dolj ar da hotărâri nelegale. CJ Dolj nu a dat niciodată și nici nu va da hotărâri nelegale, ca dovadă că justiția a confirmat legalitatea acelei hotărâri“, a spus Barbărasă. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este, însă, definitivă.
Declarația lui Barbărasă nu a rămas netaxată de câțiva consilieri din opoziție. „Domnule secretar, să regretăm că am avut atitudine, să ne cerem iertare?“, a spus Alexandru Brezniceanu, consilier PNL. Colegul său, Marcel Marcea, a încheiat în stilul caracteristic: „Domnule secretar, sunteți cam nevorbit“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS