Acasă Local Olt: Bărbatul din Cezieni, dispărut săptămâna trecută, găsit înecat

Olt: Bărbatul din Cezieni, dispărut săptămâna trecută, găsit înecat

mort
Gheorghe Ţ., bărbatul de 76 de ani din comuna Cezieni, dispărut săptămâna trecută împreună cu soţia sa, a fost găsit înecat în apele râului Teslui.
„În urma examinării sumare a cadavrului, s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de  violenţă, nefiind suspiciuni de omor. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului municipiului Caracal, în vederea efectuării necropsiei“, a precizat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2014, Gheorghe Ţ. şi soţia sa, Iulica, au plecat cu calul şi căruţa la moara din satul Reşca, comuna Dobrosloveni, iar a doua zi a revenit la domiciliu numai calul şi căruţa. Îngrijorate, rudele au sunat la 112 şi au anunţat poliţia. În urma cercetărilor efectuate, în albia pârâului Teslui, în zona pădurii Lunca Râioasă a fost descoperit iniţial doar cadavrul femeii, şi ieri ieri a fost găsit şi cel al bărbatului. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili care au fost cauzele care au condus la decesul celor doi soţi.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version