10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Exerciţiu de testare a capacității de intervenţie în situaţii de urgenţă, la Slatina

Olt: Exerciţiu de testare a capacității de intervenţie în situaţii de urgenţă, la Slatina

(Foto: gazetanoua.ro)
(Foto: gazetanoua.ro)

Autorităţile din municipiul Slatina au organizat astăzi simulări ale intervenţiilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, scriu jurnaliştii de la Gazeta Nouă. Conform scenariului principal de desfăşurare a exerciţiului, municipiul a fost afectat în urma producerii unui seism cu magnitudinea 6,5 grade pe scara Richter. De asemenea, au fost simulate un accident chimic, un incendiu în zona Casei de Cultură a Sindicatelor, un accident rutier cu o persoană încarcerată şi o intervenţie a echipajelor specializate pentru prinderea a două persoane care încercau să fure bani dintr-o bancă aflată în zonă. La exerciţiu au participat zeci de pompieri, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Gărzii de Mediu, ai Crucii Roşii şi ai societăţilor de telefonie, gaz, energie electrică şi alimentare cu apă din Slatina.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt au ţinut să precizeze că astfel de exerciţii sunt binevenite în primul rând pentru educarea populaţiei, însă au şi rolul de a stabili care sunt instituţiile care trebuie să intervină în cazul producerii unui dezastru şi cum trebuie făcute aceste intervenţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS