Acasă Bani & Afaceri Olt: Peste 5.000 de dosare au fost depuse pentru ajutorul de minimis...

Olt: Peste 5.000 de dosare au fost depuse pentru ajutorul de minimis la culturile în câmp

Agricultorii ale căror culturi au fost calamitate anul trecut vor primi sprijin financiar pentru compensarea pierderilor suferite
Agricultorii ale căror culturi au fost afectate de inundaţii în această vară vor primi sprijin financiar pentru compensarea pierderilor suferite

Fermierii din judeţul Olt au avut termen până pe 7 noiembrie să depună la primării dosarele privind aprobarea schemei ajutoarelor de minimis pentru compensarea efectelor ploilor şi inundaţiilor produse în perioada ianuarie-august 2014, informează Gazeta Nouă. În termen de zece zile lucrătoare, adică până pe 21 noiembrie, reprezentanţii primăriilor din judeţ trebuie să depună dosarele la Direcţia Agricolă Olt. „Noi vom verifica dosarele, vom calcula sumele si le vom trimite la Bucureşti. La nivelul judeţului sunt în jur de 5.000 de dosare, cea mai afectată fiind zona de nord a judeţului. Plata se va face până la finalul anului”, a spus Marius Ciobanu, reprezentantul Direcţiei Agricole Olt.

Cuantumului sprijinului financiar diferă în funcţie de cultură. Astfel, pentru grâu, porumb, floarea soarelui, orz, triticale, orzoaică se acordă 335 lei/ha, pentru legume în câmp şi pepeni – 610 lei/ha, pentru cartofi -700 lei/ha, pentru plantaţii pomicole – 1.200 lei/ha, pentru sfeclă de zahăr – 400 lei/ha, pentru lucernă, muştar, tutun -250 lei /ha, iar pentru căpşuni 300 lei/ha.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version