16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSăptămâna Tradem, la final

Săptămâna Tradem, la final

Între 3-9 noiembrie, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova (manager: Cosmin Dragoste) a organizat „Săptămâna Tradem”, manifestare inclusă în programul Concursului Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”, ediţia a XXXVI.

„Săptămâna Tradem” a însemnat ample manifestări culturale care au debutat luni, 3 noiembrie, cu o lansare de carte (  „Examene şi expoziţii canine. Capcane şi soluţii”, de Liviu Ionescu, Editura de Sud Craiova) și premiera piesei „În Duoi” de Traian Demetrescu și a continuat cu alte lansări de cărți („Corp transparent” de Max Blecher, Editura Aius; „Poetica femeilor voluminoase” de Dumitru Ungureanu, Editura Eikon Cluj), momente muzicale și lansare cenaclu „Tradem”. Duminică, în ultima zi a „Săptămânii Tradem”, s-a desfășurat Colocviul „ Ştefan Petică – la 110 ani după”, moderat de George Popescu, conf.univ.dr. Universitatea din Craiova. Cu acest prilej, s-au lansat și două cărți apărute la  Editura Aius :„Ștefan Petică: Poeme în proză (ediție poliglotă în engleză, franceză, italiană, spaniolă și germană) și volumul omagial „ Ştefan Petică. La 110 ani după…”, o excelentă ediție îngrijită, cuvânt înainte, tabel cronologic și repere bibliografice de Nicoleta Presură Călina. Volumul cuprinde un CD cu versuri de Ștefan Petică. Ambele cărți au fost distribuite participanților gratuit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS