Comuna Scaiești din județul Dolj, cu ale sale sate Scaiești și Valea lui Pătru, este un loc cu oameni frământați de probleme existențiale: pensii mici, boli ale bătrâneții – întrucât cei mai mulţi locuitori sunt persoane vârstnice -, ori supărarea născută din neputința de a-și lucra peticul de pământ moștenit de la părinți.
În mijloc de toamnă, printre dealuri, o plăcuță te anunță că ai intrat în comuna Scaiești. Deși soarele nu s-a arătat de mult pe cer, oamenii locului, chinuiți de povara bătrâneții, încearcă să uite de greutatea bolilor şi a anilor ce le apasă pe umeri. Au pornit la lucru. Peticul de pământ primit de la părinți trebuie lucrat, vitele trebuie hrănite, așa că nimeni nu are timp să se vaite de dureri și supărări. Fiecare încearcă să se descurce după posibilitățile materiale. „Fondurile astea de la APIA nu ni le dau la timp să plătim și noi tractoarele, să punem grâu. Nu ni le-au dat până acum. Nu avem bani să pregătim culturile“, își spune amărăciunea Avram Tănase. Are câteva capre în curte și are nevoie de bani ca să le asigure hrana.
Supărarea îi este împărtășită și de alt localnic, care, deși declară „nu sunt comunist“, este un nostalgic al vremurilor apuse: „Nu trebuia să ne dea pământul! Acum, că-l avem, ce lucru bun facem? Pensia pe care o iau o bag în pământ și nu mă aleg cu nimic. Vine Jiul de trei-patru ori și totul se termină. Porumbii mei stau buruieni pe câmp. Nu știm decât să ne băgăm pensia în pământ și nu ne alegem cu nimic!“, își spune nemulţumirea Constantin Presoiu.
La altă răscruce de drumuri, la trecerea peste o punte, în dreptul unor cruci bătute în gard în amintirea celor trecuți în lumea drepților, după cum e obiceiul locului, câțiva săteni încarcă un sac cu grâu într-un cărucior. „Semăn cu mâna și apoi vine copilul să-l acopere. Punem puțin, că am o pensie de doar 350 de lei“, ne povestește o localnică, în vreme ce alt vecin caută o soluție. „Cu ce să muncim pământul lăsat de la tata, un pogon și jumătate? Căutăm un tractor să punem și noi niște grâu pe datorie“, a spus bărbatul.
Banii sunt puțini, pensiile, mici și totuși nu vezi pe fața țăranilor supărare, ci mai degrabă resemnare. Nu au bani, nici speranțe, dar nici așteptări. Au cunoscut traiul greu și știu că nimeni nu-i poate ajuta. „Lumea e săracă, n-are bani să cumpere lemne. Uite, vine iarna! Astea se întâmplă pe pământ de când lumea!“, spune o bătrânică. Privește spre primărie și zice: „Dumnezeu e mare și tot nu poate să împace lumea, dar primarul, care e un om ca oricare, ce să facă?! Face ce poate!“.
Spre municipalitatea locală mai privește un localnic. Are însă altă viziune: „Fără bani, nu miști. Pensiile sunt de nimic, cum se știe. Ne târâm ca viermii. În baza celor cu politica, cu primăria, nu mai tragem noi nădejde! Toți promit până sunt aleși și după aceea nu ne mai cunoaște nimeni, nu ne mai bagă în seamă. E praf și pulbere! Așa e mersul la noi. Acum vin în grupuri organizate, îmbrăcați în culorile partidului. Fac propagandă. E strategie. Îmi fac scârbă!“, ne mărturisește Gheorghe Ciurea.
Politica rămâne cu politica, iar omul cu munca și greutățile.
Scaiești, satul cu puțini copii
Tinerii au plecat din locurile natale, în căutarea unor condiții mai bune de trai. Au lăsat în vatra satului părinții. Cei puțini care au ales să rămână se descurcă greu. „Se alege praful! Nu avem nici o mulțumire de la nimeni, murim de foame. Unde să muncim? Ne ducem cu ziua ca să avem o pâine“, spune o localnică. Nici copiii nu mai sunt cum erau odinioară în satul Scaiești. „Dacă se nasc doi copii pe an e mare lucru“, precizează viceprimarul comunei Scaiești, Mihaela Mateescu.
Doamna Rina, fostă învăţătoare, de abia dacă mai vede trecând prin fața porții doi – trei copii, cu ghiozdane în spate. „Am fost învățătoare la școală. Satul ăsta pe care îl mai cunosc e învățat de mine. Am predat la I-IV, dar și la V-VIII când lipsea câteva un dascăl. Am predat naturale, botanică, zoologie. Copiii erau ascultători, respectuoși peste măsură. Numai când mă vedeau că vin… și treceau în linie. Aveau caiete cu liniaturi speciale și creioane. Eu am învățat pe tăbliță. Era greu, le băgam în traistă și până la școală se ștergea, că mergeam hârț-hârț. Acum au ghiozdane, fel și mode, dar nu prea învață. Aveam 40 în clasă. Chiar și inspectorul îmi spunea: «Vai, ce armată ai aici!» Norocul meu că erau copii buni. Și acum vă spun, nu trec decât doi copii pe drum, unul e a II-a și altul a IV-a. Nu mai sunt copii în sat“, ne povestește Ecaterina Pâslaru.
În satul Valea lui Pătru sunt însă mai mulți copii de vârstă preșcolară. Pentru ei, în acest an a fost ridicată cu fonduri europene o nouă grădiniță. „Avem în jur de 20 de copii la grădiniță în Valea lui Pătru. Este modernă. Mai avem de tras curentul și să cuplăm centrala“, ne declară viceprimarul comunei.
Bani puțini, nevoi mari
La nivelul comunei ar fi multe lucruri de rezolvat: asfaltarea ulițelor, canalizarea şi îndiguiri pentru a fi evitate situațiile neplăcute în cazul ploilor abundente. Se caută soluții, se fac socoteli. „Trebuie să asfaltăm ulițele. Avem un proiect aprobat și anul acesta vom asfalta doar doi kilometri. Un pic acum, un pic la anul. Am spera la mai mult, dar totul e până la fonduri. Fiind un buget mic, nu avem cu ce. Avem promisiuni și pentru îndiguire. Agricultura a fost grav afectată din cauza inundațiilor. Oamenii nu-și permit să-și asigure culturile și anul acesta n-au rămas cu mare lucru. Am făcut adrese la Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova. Ne-au spus că vor începe studiul de fezabilitate pe pârâul Argetoaia și râul Jiu pentru îndiguire. Resturile menajere ne pun și ele probleme. Avem o groapă și ne necăjim cum putem. E greu. Suntem prinși pe masterplanul județului. Se vor ocupa de la anul și de comunele din jurul Craiovei. Încercăm să facem ce putem, cu banii pe care îi avem. Am modernizat iluminatul public. Am pus 130 de lămpi pe led și astfel au mai scăzut cheltuielile“, a declarat viceprimarul comunei.
Scaieștiul completează tabloul rural al Doljului de astăzi: comune cu populație îmbătrânită, cu bani puțini și probleme care cu greu își găsesc rezolvarea.
