14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tânără de 23 de ani, rănită într-un accident de circulaţie

Gorj: Tânără de 23 de ani, rănită într-un accident de circulaţie

O tânără a fost rănită, ieri, într-un accident de circulaţie, după ce două autoturisme s-au ciocnit în localitatea Floreşti, judeţul Gorj.

La data de 02.11.2014, ora 14:50, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că pe DJ 661-Florești, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat faptul că O.C.C., în vârstă de 31 ani, din comună Bărbătești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661, localitatea Florești, nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, condus de C.D., în vârstă de 51 ani, din comună Țânțăreni, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, pasagera D.I.C., în vârstă de 23 ani, din cel de-al doilea autoturism a suferit leziuni. Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest. rezultatul fiind negativ.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS