Cine pornește la pas prin Calafatul de astăzi nu are cum să nu remarce clădirile vechi, impunătoare, ce încearcă să rămână în picioare, în ciuda ignoranței celor care le dețin.
Plecând de la Palatul Marincu în jos, în colțul străzii atrage atenția o impunătoare clădire: hotelul-restaurant Ioniță Marincu. Ridicată în vremurile înfloritoare ale Calafatului, la început de secol XX, clădirea se încăpățânează să amintească trecătorului de imobilul care era odată. Turla stă să cadă. E aplecată, obosită parcă de atâta ignoranță de care are parte de ani buni încoace. Câteva motive, struguri cu frunze, încă își păstrează culoarea. Astăzi, nimeni nu vrea să-i redea strălucirea, deși este în proprietatea unui cetățean irlandez. Doar păsările văzduhului vin să-și odihnească aripile obosite pe pervazurile geamurilor de la etaj, unde cândva străbăteau cu privirea zările Calafatului călătorii străini, ce poposeau în urbea de altădată. Vremurile în care șaretele trăgeau în fața hotelului-restaurant și sălile răsunau de clinchetul paharelor de cristal ciocnite de clienții ce îi treceau pragul au apus de mult. Nepăsarea conduce astăzi spre degradarea unei alte bijuterii arhitecturale.
Pașii ne sunt conduși pe alte străduțe. Din păcate, și alte clădiri, monumente impunătoare odinioară, pot primi cu regret titulatura de monumente pierdute. Casa Ilariu Marian, construcție ridicată în jurul anului 1900, este lăsată pradă degradării. „Casa a aparținut lui Ilariu Marian, primar al Calafatului (1891-1894 și 1898-1901), care a fost căsătorit cu una dintre fetele Marincu. A făcut parte din grupul de șase mari moșieri din Calafat, care și-au donat veniturile pe un an pentru construcția Bisericii «Sfântul Nicolae» din parcul orașului, denumită atunci Catedrala Independenței. În interiorul casei se aflau oglinzi de Murano și picturi excepționale“, povestește fostul director al Muzeului de Artă din Calafat, Alexandru Pârvan. Astăzi, un lăcat mare, ruginit, stă pe porțile de la intrarea în curte. Nimeni nu poate intra. Și totuși, liniștea străzii este întreruptă de cele câteva găini grase ce-și duc veacul acolo, în compania unui porc, ce-și vâră prietenos râtul printre gratiile gardului. Aceasta să fie soarta vechilor imobile impunătoare și strălucitoare ale secolelor trecute?
Timpul nemilos își arată parcă puterea în acest colț din Calafat. Peste drum, altă construcție abandonată. De pe o plăcuță pe care se distinge cu greu inscripția aflăm că în această clădire a funcționat cândva o poștă: „Construită în 1906 – Inginer, inspector general directorul poștelor telegrafelor și telefoanelor, proiect al arhitectului Grigorie Cerchez“.
Locuri pline de istorie
Și totuși există în Calafatul de astăzi și clădiri vechi care se bucură de o soartă mai bună. Pe cel mai pitoresc și înalt loc din Calafat, la peste 70 de metri deasupra nivelului Dunării, cu o frumoasă vedere spre fluviu și Vidin descoperim Biserica Grecească cu hramul „Izvorul Tămăduirii“, martoră a faptelor de eroism, care a „rămas să înfrunte vicisitudinile istoriei, străjuind și azi hotarul țării ca o stâncă neclintită la granița dintre cer și pământ“, după cum precizează Alexandru Pârvan, în lucrarea „Calafat și oamenii săi“. Este ctitorită de străbunicii lui Henri Coandă, Hagi Panait Theodoru și Ana Theodoris. Odată ce intri în curtea sa, ai impresia că pășești într-o altă lume. O lume încărcată de istorie. Și chiar așa și este. Poziția sa a expus-o tirurilor inamice de pe celălalt mal al Dunării, dar i-a conferit și privilegiul de a fi post de observare ideal. Din turlele bisericii s-au dirijat tragerile artileriei în anul 1877.
Primele obuze turcești trase de bateriile din cetatea Vidinului asupra Calafatului le-au răpus la 26 aprilie 1877 tunurile românești din bateria „Ștefan cel Mare“. Era semnalul declanșării ostilităților armate ce aveau să ducă la cucerirea Independenței de Stat a României.
Unul dintre cele mai puternice dueluri de artilerie a avut loc pe 12 august, când „inamicul a răspuns cu mai multă vigoare ca oricând, trăgând poate de trei ori pe atâtea focuri câte au tras bateriile noastre. 17 lovituri au fost îndreptate asupra Bisericii Grecești, unde se găsea ofițerul observator și stația telegrafică; un obuz a lovit ușa bisericii, a intrat înăuntru, a explodat și a sfărâmat ornamentele; altul a pătruns în acoperiș, al treilea a lovit turnul. În urma acestora, ofițerul nu mai putea face observațiile din cauza zgomotului și a norului de pulbere. Al patrulea obuz a pătruns prin fereastra din fața bisericii rupând grilele, a făcut explozie în interior dărâmând și lovind mai multe părți, al cincilea a lovit în turnul din mijloc, trecând prin ferestrele pe care le-a scos din zidărie și, în fine, al șaselea a căzut înăuntrul bisericii… Din acest moment, atât ofițerul, cât și telegrafiștii geniului au fost siliți a părăsi biserica și a se adăposti mai înapoi și în lături după un mal de pământ…“, se notează în raportul întocmit de comandantul artileriei orașului, redat în lucrarea „Calafat și oamenii săi“.
Deși războiul a lăsat urme asupra sa, Biserica Grecească îşi spune în continuare istoria.
Impresionantă este și bijuteria lăsată moștenire urbei de Niță Drăgulescu, primar al Calafatului. Astăzi, în acest imobil funcționează primăria. În casa de pe bulevard aveau loc vizite. Se discuta literatură, modă, se făcea muzică. Le urmau ceaiurile, seratele, balurile, până într-o tristă zi, când soția lui Niță Drăgulescu, după ce i-a dăruit trei băieți, a paralizat, viețuind nemișcată în pat 15 ani.
Povești de viață, povești încărcate de istorie, cărora le-au fost martore aceste edificii, monumentele istorice de astăzi. Ce poate fi mai frumos decât să stai să asculți istorisirile locului și să afli, trecând pe lângă o clădire veche, că acolo s-a scris o poveste?
În zare, altă clădire, ce are turnuri cu creneluri. Un ultim popas. „Este sediul Judecătoriei. A fost primul local al Primăriei din Calafat. Turnul servea drept punct de veghe pentru pompieri. Stătea un om acolo și când vedea un fum undeva dădea alarma și plecau cu sacaua să stingă incediul“, povestește Alexandru Pârvan.
Calafatul emană istorie, Calafatul vine să spună povestea sa pe aceste meleaguri, prin edificii vechi, pierdute și regăsite.
