10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Amenzi de 47.000 de lei acordate în doar cinci ore

Craiova: Amenzi de 47.000 de lei acordate în doar cinci ore

În cursul zilei de ieri, între orele 15.00 – 18.00, în municipiul Craiova, a fost organizată o razie pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, în scopul  depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Un accent deosebit s-a pus pe verificarea autovehiculelor înmatriculate în alte state.

La razie au participat poliţişti rutieri, poliţişti de ordine publică din cadrul Secţiilor de Poliţie 1-6 Craiova, poliţişti de investigaţii criminale, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român –Agenţia Dolj.
Poliţiştii au organizat 13 filtre rutiere în cadrul căroroa au verificat peste 750 de autovehicule, 6 persoane fiind conduse la sediul unităţilor de poliţiei pentru verificări suplimentare.
În urma controalelor efectuate, oamenii legii au constatat 4 fapte de natură penală, reprezentând infracţiuni la regimul circulaţiei, precum şi 252 abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 47 000 lei.
De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 13 permise de conducere, au retras 25 de certificate de înmatriculare, dar şi 21 seturi plăcuțe de înmatriculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS