Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj intenţionează ca, în perioada următoare, să realizeze un recensământ al tuturor elevilor.

Potrivit Georgetei Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, recensământul va fi realizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în parte, iar datele vor fi raportate la Inspectorat. „Este nevoie de un astfel de recensământ. Directorii trebuie să ştie care este situaţia pe fiecare şcoală şi la nivel de judeţ, dacă există o mobilitate a elevilor pe zone. Care sunt cele mai căutate şcoli, dacă scade populaţia şcolară în anumite zone şi creşte în altele. E important să se ştie cum vor fi orientate fondurile pe elev în viitorii ani şi directorii să aibă şcoli cu oferte bune pentru a-i atrage pe elevi.”, a declarat Georgeta Popescu.


Editor: Anca Dumitraşcu

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.