Facultatea de Teologie din Craiova, în parteneriat cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, organizează săptămâna aceasta un simpozion internaţional cu tema „Paradigma demnităţii umane între simplificare şi mistificare; analiză teologică, filozofică şi juridică”.
Evenimentul a debutat luni, 6 octombrie, cu prima secţiune a simpozionului care a avut loc la sediul Facultăţii de Drept din Craiova, urmând ca celelalte două secţiuni să se desfăşoare în zilele de 8 şi 9 octombrie, la Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj. Manifestarea este parte a unui proiect de cercetare mai amplu, câştigător al competiţiei interne de granturi de cercetare a Universităţii din Craiova. După cum ne-a precizat părintele lector univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, prima zi a simpozionului a reunit teologi, jurişti şi filozofi care au abordat principalele fundamente ale demnităţii umane din perspectivă teologică, filozofică şi juridică.

A doua secţiune se va desfăşura sub genericul „Demnitatea şi libertatea umană, realitate şi ideal. Modelul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu” şi va reuni ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori de teologie din ţară şi străinătate şi personalităţi ale vieţii culturale. Ultima sesiune este dedicată  modelului de demnitate românească pe care ni-l transmite peste secole Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu.

Toate prelegerile susţinute vor fi publicate într-un volum colectiv care va întregi cea de ce V-a serie „Studia Theologica”, proiect susţinut de Arhiepiscopia Craiovei, Facultatea de Teologie din Craiova şi Editura „Mitropolia Olteniei”.


Editor: Anca Dumitraşcu

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.