Doi soţi din comuna gorjeană Samarineşti sunt cercetaţi de poliţie pentru fals în declaraţii şi înşelăciune, după ce fiul lor a beneficiat de bursa şcolară, în mod ilegal.

Cei doi au declarat în anul 2012, în fals, în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei unităţi de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare instituţia şcolară la care învaţă  fiul lor în vârstă de 18 ani, pentru ca acesta să poată beneficia de sume de bani, ca şi sprijin financiar acordat elevilor.

Este vorba de bursa oferite în cadrul programului de protecţie socială “Bani de liceu”,iar suma încasată ilegal a fost de 1.500 lei.


Editor: Anca Dumitraşcu

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.