Acasă Local Dolj Ancheta de la Ambulanţă vizează şase angajaţi

Ancheta de la Ambulanţă vizează şase angajaţi

Șase angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj sunt verificaţi în cazul gravidei preluate cu întârziere de o salvare. Directorul Serviciului de Ambulanță Gorj, Marinică Niculescu, a declarat că cel puțin șase angajați sunt cercetați în cadrul anchetei interne a SJA Gorj, după ce, săptămâna trecută, o femeie însărcinată a așteptat salvarea mai bine de două ore. Potrivit lui Marinică Niculescu, dacă se va constata că viața pacientei a fost pusă în pericol, se poate ajunge şi la sesizarea organelor de anchetă pentru deschiderea unui dosar penal. Direcția de Sănătate Publică Gorj derulează, de asemenea, o anchetă în acest caz. Femeia care trebuia să dea naştere prematur unor gemeni a fost transportată la Spitalul din Craiova, unde există disponibilă secţia de terapie intensivă pentru nou-născuţi. Gravida se afla internată la Spitalul din Bumbeşti-Jiu. Angajaţii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj susţin că medicul ginecolog nu a completat în mod corespunzător actele de transfer pentru pacientă şi de aici s-a ajuns la întârzierea de două ore.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version