Inspirați de muzica Mariei Tănase, artiști din șapte țări au reaprins marți, la Craiova, în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu“, spiritul ei și l-au purtat mai departe într-un concert de jazz.
Printre artiștii Roots Revival Romania (un proiect internațional care reunește muzicieni din diverse țări, care aduc cântece folclorice românești în centrul unor experimente contemporane influențate de jazz și folk – n.r.) am întâlnit-o și pe Monica Lucia Mădaș, o tânără îndrăgostită de muzică, teatru, animație, păpuși și, bineînțeles, de folclorul românesc pe care l-a dus cu ea și în Marea Britanie, la Londra, acolo unde locuiește de șapte ani și jumătate.
Este pe jumătate olteancă. Mama ei are rădăcinile aici, în Oltenia, în Galicea Mare. Așa că acasă pentru Monica Mădaș este și Oltenia, ca și Ardealul, acolo unde trăiește tatăl ei și unde s-a născut și ea. „Sigur, rădăcinile mele sunt aici, în România. Acasă mă simt și în Londra. E noua mea locuință. Când mă întorc acasă, mă întorc în satul românesc, fie că e în Ardeal, la munte, de unde e tatăl meu, sau aici, lângă Craiova, lângă Băilești, la Galicea Mare, unde stă mama mea, bunica, la câmpie, în casa cu grădină mare, cu struguri, și unde se face zaibărul. Prima amintire legată de casa din Oltenia mă poartă cu gândul la călătoria cu trenul de la Oradea, cu mama, când veneam acasă în vacanțe. Tot drumul trecând prin Munții Carpați, dormeam cu capul în poala mamei și ajungeam acasă obosită, dar bucuroasă să fiu cu bunica și cu rudele din partea mamei. Când mă gândesc la casa din Galicea Mare, văd ograda, curtea casei, foarte mare, cu mărul ce face fructe mari și bune și pridvorul unde stau cu mama și bunica“, povestește Monica Mădaș.
„Călătorii“ fascinante
Pasiunile sale pentru muzică, animație, folclor sunt, de fapt, așa cum Monica Mădaș le numește, „călătoriile“ sale. Dacă voiajul în lumea desenului a început în urmă cu trei ani „din dor de casă“, călătoria pe portative muzicale provine din fragedă pruncie. „Muzica e în viața mea de când m-am născut. Tatăl meu a început să cânte la taragot cam în perioada în care m-am născut eu și, sigur, am crescut cu acest sunet, cu muzica tradițională. A început studiind acasă, așa că eu ascultam foarte multă muzică populară. E un mare iubitor de muzică din Banat. Luca Novac a fost eroul lui în tinerețe, apoi Dumitru Fărcaș. Asta ar fi ordinea. Și am crescut cu vocea mamei, caldă, frumoasă, cântându-mi de când eram mică muzică din Oltenia, de la Maria Lătărețu, Maria Ciobanu, Maria Cornescu, toate Măriile mândre ale Olteniei“, mărturisește Monica Mădaș.
Nu a studiat muzica, iar atunci când a descoperit jazzul s-a îndrăgostit iremediabil de el. „Jazzul e forma mea liberă de a cânta. Îmi place foarte mult să improvizez, să experimentez și, mergând în Anglia, am cunoscut muzicieni de peste tot, din toată lumea asta mare și frumoasă. Trebuie să fii liber să poți să accesezi sunetul ăsta atât de divers. Și am zis: bine, în muzică am să-mi acord libertate. Am cunoscut la Londra o doamnă, Carola Grindea, o pianistă de origine română. Am mers la ea și i-am zis: «Uitați, cânt, și lumea spune că o fac destul de bine. Aș vrea să studiez, să știu să citesc note». Ea mi-a răspuns: «Monica, tu cântă acolo!» Și mă chema pe la workshopuri atunci când lucra cu studenții și spunea: «Ea e Monica din România și o să vă cânte un cântec de acolo».
Cântam fie o melodie din Bucovina, «Cucule», care e de dor de casă, fie alta din zona Bihorului, «Noi mergem după mireasă». Mi-a plăcut foarte mult această din urmă piesă, așa că am lucrat-o un pic pe jazz, am improvizat. Am inclus-o pe albumul meu pe care l-am scos împreună cu muzicienii mei din Londra, care cântă muzică românească. E o călătorie foarte frumoasă, liberă. E o zonă în care mă simt bine“, descrie Monica Mădaș experiența sa în muzică.
Nicolae Moromete
din Ardeal
Muzica s-a împletit și cu dragostea pentru păpuși. Ele sunt cele care au reușit să scoată la suprafață copilul. Pentru a ajunge în universul lor, Monica Mădaș a trăit o experiență asemănătoare cu cea a lui Nicolae Moromete: „Am terminat UNATC București, Secția Păpuși, Marionete și Actorie. Înainte am lucrat la Oradea, la Teatrul de Păpuși, și bineînțeles că mi-am dorit să învăț mai mult, să lucrez cu mari maeștri păpușari din București. M-am pregătit singură, am dat examen, dar a trebuit să mă înscriu și aveam nevoie de bani. Am avut o strângere de inimă pentru că nu știam cum să le spun alor mei că nu o să dau la facultate ca să devin avocat, n-am să dau la medicină, am să dau la facultatea de păpuși. «Păpuși! Cum? Să te joci patru ani cu păpușile? Ce facultate e asta?», a fost reacția lor. Totuși, mama a vândut un pogon de pământ și mi-a trimis bani, spunându-mi: «Dacă ție îți place, urmează-ți inima». Cred că am ales bine. Mă joc mult cu ele pe muzică. La ultimul workshop pe care l-am făcut la Londra cu copilașii de acolo am construit marionete muzicale, din lână, ață cu instrumente făcute din carton. Îi învăț pe copii cântece, dansuri românești, să se știe despre România și altceva decât ce se scrie prin ziare sau se arată pe la televizor“.
„Am învățat să iubesc mai mult România“
La Londra, acolo unde trăiește de șapte ani și jumătate, a cunoscut împlinirea profesională. „Mi-am dorit să lucrez la Teatrul «Țăndărică». Am lucrat câțiva ani acolo și am simțit la un moment dat că nu mai aparțin acelui spațiu. Aș fi vrut să fie mult mai creativi, dar anii aceia de tranziție de după revoluție au afectat financiar viața artistică. A fost clipa în care am decis că trebuie să câștig niște bani și mi-am zis: «Gata cu joaca!» A fost un moment de cumpănă în viața mea și cea care a declanșat și a legat cumva lucrurile a fost verișoara mea, Mariana Gordan, pictoriță, sculptoriță, care trăiește de ani buni în Londra și care mi-a spus că are un proiect la Institutul Cultural Român. În 2007, a făcut un film despre lucrările ei și ale fostului ei soț, Mircea Roman, și m-am dus cu un concert să susțin proiectul ei. Și am rămas acolo.
Mi s-a părut fascinant. Era o lume nouă. Orașul era exact așa cum mi-l închipuisem. Ploua, dar totul era fermecător, era curat și mirosea a proaspăt și clădirile erau frumoase și cu toate că era februarie era multă verdeață. Mi-am zis: «Stau o perioadă». Știam în sinea mea că o să zăbovesc mai mult. A venit primăvara, au înflorit toate grădinile și era absolut superb. Și am zis: «Mie îmi place. Rămân»“, povestește Monica Mădaș.
Și a rămas pentru a-și construi acolo alt drum, presărat cu muzică, animație, păpuși și dor de casă: „M-am mutat în altă țară, cu altă cultură. Dar acolo am învățat să iubesc mai mult România. Dacă plecam undeva îmi era dor de acasă, dar dorul cel mai dor l-am trăit în acești șapte ani și jumătate. Sigur, mi l-am stins prin cântec, prin spectacole cu păpuși“.
Atunci când proiectele îi permit, revine acasă în Ardeal sau Oltenia, pe pridvorul casei din Galicea Mare, pentru a asculta poveștile bunicii și vocea caldă și frumoasă a mamei.
