Acasă Local Lucrările de pe Râului, sistate până… nu se știe când

Lucrările de pe Râului, sistate până… nu se știe când

Lucrările de reabilitare a străzii Râului din Craiova vor rămâne sistate până când vor fi încheiate cele la sistemul de alimentare cu apă, care nici nu au început. Situația a fost prezentată de GdS în mai multe rânduri, iar reprezentanții companiei Tel Drum, cea care a câștigat contractul pentru reabilitarea străzii Râului, au declarat că vor sista lucrările, pentru că acestea s-au suprapus cu cele ce vizează înlocuirea conductelor.
Conform Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, pe 5 august, s-a semnat actul adițional 2 la contractul de finanțare, prin care era introdusă o nouă activitate și, implicit, o nouă achiziție, pentru contractul „Lucrări de alimentare cu apă și canalizare menajeră“. Lucrările prespupun, pe scurt, înlocuirea conductelor, dar și reabilitarea racordurilor la consumatori economici și racorduri la consumatori casnici. În cadrul proiectului, rețeaua de canalizare va fi completată și se va atașa o stație de pompare ape uzate. Conform proiectului, durata de execuție a lucrărilor este de șase luni.
„În acest moment, pri­măria a pregatit documenta­ția de licitație care va fi postată în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – n.r.) în câteva zile. Probabil, aceste lucrări vor începe în primăvară, având în vedere ca licitația nu este încă lansată în SEAP, iar perioada între postarea în SEAP și semnarea contractului poate fi între șase luni și un an (pot exista clarificări la documentația din SEAP, pot exista contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau la Curtea de Apel etc.). Din acest motiv, lucrările stagnează deoarece trebuie realizate mai întâi cele de canalizare și apă“, transmit reprezentanții ADR Oltenia.
Strada Râului este inclusă într-un proiect cu finanțare europeană, iar, dacă până la sfârșitul lui 2015 lucrările nu vor fi finalizate, costurile vor fi suportate din buzunarul propriu al Craiovei.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version