Acasă Local Vâlcea, judeţul cu cele mai mari datorii din România

Vâlcea, judeţul cu cele mai mari datorii din România

Judeţul Vâlcea ocupă primul loc într-un clasament al celor mai îndatorate unităţi administrativ-teritoriale din România, scriu jurnaliştii de la Impact Real. Primăriile vâlcene au în prezent restanţe de peste 75 de milioane de lei, unele vechi de câţiva ani, iar altele doar de câteva luni. Spre comparaţie, arieratele cumulate ale altor două judeţe, respectiv Constanţa şi Tulcea, abia dacă însumează datoria vâlcenilor.

Proasta administrare a unor primării, precum şi obligaţia altora de a fi coparticipante la lucrări care le depăşesc cu mult capacitatea, sunt doar două dintre motivele pentru care judeţul Vâlcea este pe primul loc într-un top negativ. Exemple elocvente sunt staţiunea Voineasa, din nordul judeţului, dar şi comuna Laloşu, din sud. Restanţele lor au propulsat judeţul Vâlcea în fruntea datornicilor: numai pentru pârtia de la Vidra, Primăria Voineasa are de plătit constructorului (firma Acomin Deva) peste 40 de milioane de lei, adică peste nouă milioane de euro. Acesta este motivul pentru care domeniul schiabil de la Vidra-Voineasa a fost pus sub sechestru, în urma unei hotărâri judecătoreşti. Astfel, toate veniturile obţinute din exploatarea pârtiei merg acum către constructor care, de doi ani, aşteaptă ca Guvernul să-şi onoreze promisiunile.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version