20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraioveanca de nota 10 la admiterea la Politehnică

Craioveanca de nota 10 la admiterea la Politehnică

O absolventă a Colegiului Național „Carol I“ din Craiova a obținut media 10 la bacalaureat și media 10 la admiterea de la Universitatea Politehnică din București, fiind singura candidată cu un astfel de rezultat. Miruna Crețan spune că a învățat fără să aibă ca țel cea mai mare medie de admitere și își explică performanța prin simplul fapt că mereu a fost atrasă de științele exacte.

Miruna Crețan a fost elevă a Colegiului Național „Carol I“ din Craiova la profilul matematică-informatică.  A decis să aleagă Universitatea Politehnică, domeniul calculatoare și tehnologia informației din București, datorită oportunităților pe care le poate avea după absolvire. S-a decis în urmă cu doi ani, când și sora ei a făcut aceeași alegere. „Întotdeauna am avut o afinitate pentru științele exacte, matematică, informatică și fizică. Examenul de admitere a fost la fizică și l-am promovat cu 10. Am ales Politehnica pentru că este o facultate destul de grea, dar după absolvire ai un serviciu asigurat, există cereri pe piața muncii. Există foarte multe companii în țară și în străinătate, ca Facebook sau Google, care caută programatori IT. Eu sper ca să pornesc de la acest nivel și poate după aceea voi obține ceva mai mult. Nu știu ce oportunități o să am. O să mă orientez pe viitor“, a spus Miruna.

Universitatea Politehnică a dat premiu pentru pregătirea elevilor craioveni

Miruna se va alătura, prin alegerea ei, colegilor de an, dar și celor din promoțiile mai mari, care au ales această universitate, fiind foarte apreciați pentru nivelul lor de pregătire. „Foarte mulți elevi de-ai noștri se înscriu la Politehnică. Anul trecut, am primit o diplomă din partea rectorului Ecaterina Andronescu în semn de prețuire și apreciere a nivelului de pregătire al elevilor noștri, iar anul acesta avem o surpriză deosebit de plăcută, eleva Miruna Maria Crețan, care a promovat bacalaureatul cu media 10, este singura candidată care este admisă cu media 10 la Politehnică. Și acest lucru contribuie la prestigiul unității noastre“, a spus Luminița Thorwachter, directoarea colegiului. Mediile de 10 de la absolvire, obținute de Miruna Crețan, nu sunt o surpriză pentru conducerea colegiului și nici pentru profesori. Eleva a avut numai 10 și pe perioada celor patru ani de liceu. De altfel, adolescenta spune că pentru examene a învățat pe „parcursul tuturor anilor de liceu și materia s-a fixat. Clasa a XII-a nu a fost un an de recuperare, ci de aprofundare“. Nu a participat la prea multe concursuri și olimpiade, ci și-a dorit doar să fie bine pregătită la clasă.

I-ar plăcea să se dezvolte profesional în Franța

Perioada de studenție este privită cu emoție de Miruna. „Am emoții și sunt curioasă ce va fi. Cred că va fi o experiență interesantă. Nu mă voi simți departe de casă pentru că voi fi și cu sora mea“, povestește absolventa Colegiului „Carol I“. Se gândește ca pe perioada studenției să plece într-un schimb de experiență și și-ar dori în Franța, țară unde ar vrea să se dezvolte și din punct de vedere profesional. „Îmi place că este un loc boem. Îmi place și limba franceză. Sper să mă pot integra“, mărturisește tânăra. Până la începerea cursurilor, Miruna mai are însă mai bine de o lună de vacanță, în care vrea să se relaxeze. A fost cu prietenii la munte, iar în perioada următoare va pleca și în străinătate câteva zile, cu sora sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS