Povestea Bisericii Madona Dudu, ca și a ospiciului ce a funcționat lângă ea își are originea într-o legendă. Se spune că lăcașul de cult s-a ridicat după ce icoana ”făcătoare de minuni” a Maicii Precistei ar fi apărut într-un dud din livada care era pe locul unde se află astăzi lăcașul de cult religios. Într-o zi, un telal ar fi zărit într-un copac icoana Maicii Precista, pe care ar fi luat-o , cu gândul de a o vinde unei mănăstriri; însă icoana s-ar fi înapoiat singură în dud. Ar fi luat-o pentru a doua oară, spre a o vinde unui hagiu, dar și de această dată icoana i-ar fi dispărut din tolbă, pentru a fi regăsită în copac. Locul a devenit un obiectiv pentru pelerinaj. ”Boierul Găianu a ridicat în 1685 biserica din lemn. Precista ot Dud, ceea ce nu exclude existența ei cu aproximatiov un secol mai înainte, cum s-ar putea deduce din actele domnești privind moșia Găienilor, trecută în proprietatea așezământului: unul din 28 septembrie 1569 și altele din 1 septembrie 1641 și 14 decembrie 1648 ”, se menționează în lucrarea ”Spitale vechi și noi. Studii și note”, în capitolul ”Istoricul ospicilui Madona Dudu din Craiova”, purtând semnătura Alexandrei Olaru.
Datorită legendei care devine cunoscută întregii comunități din Craiova și nu numai, biserica de lemn ridicată de boierul Găianu a dobândit în scurt timp faima unui lăcaș de tămăduire, faimă care a sporit către mijlocul secolului al XVIII-lea. Acest lucru face ca negustorul Hagi Gheorghe Ioan, asociat cu biv logofet za visterie Constantin Fotescu, să înlocuiască ctitoria Găienilor, care se degardase, cu una din zid. De asemenea au fost construite, la acea vreme, și câteva chilii. ”Destinația acestor chilii, precizează un document din 1813, era adăpostirea celor ‘ce năzuiesc la sfânta icoană pentru tămăduire, având cei scăpătați hrană și odihna lor din veniturile bisericii ‘. Era vorba de bolnavi, dar și de cerșetori și vagabonzi”, se menționează în lucrarea mai sus amintită.
Chiliile, refugiul celor lipsiți de discernământ
O dată cu apariția chiilor de lângă biserică, Grigore Ghica Vodă cerea Bisericii să folosească chiliile ”Pentru bolnavii smintiți ce merg spre tămăduire la sfânta icoană”. Un raport înaintat la 24 ianuarie 1851 de Poliția orașului Craiova către cârmuirea județelului Dolj certifică faptul că chiliile de la Biserica Madona Dudu îndeplineau funcția unui așezământ de smintiți numai pentru bolnavii din orașul Craiova. Raportul făcea referire la internarea ”spre întremare” a unui bolnav de epilepsie. ”La 22 aprilie 1859, poliția intervenea pentru internarea altuia, devenit periculos în urma faptului că ‘se află pătimind de facultățile mintale’, drept care cerea ‘să se facă cele necesare pentru păzirea și îngrijirea lui’ ”.
Despre regimul de spitalizare din chiliile bisericii, devenit Ospiciul Madona Dudu, la mijlocul secolului trecut, găsim informații în lucrarea doctorul George Militiciu, care consemna: ”La 1851, când a venit diacon la biserică, actualul preot Ioniță Vantescu a găsit în timpul verii alienații culcați în jurul bisericii sau rătăcind prin curte; cei furioși erau legați, cu lanțuri și frânghii, de copaci. Pe timpul ploilor erau adăpostiți în câteva chilii părăsite. Iarna, acești nenorociți erau luați de familie sau închiși la poliție, biserica nemaidispunând nici de camere, nici de mijloace spre a-i adăposti, Mâncare le-o procura familia sau ceea ce putea strânge paracliserul, din mila vizitatorilor bisericii. Medic și ajutor medical n-a existat de loc. Tratamentul se rezuma în rugăciuni, masluri și bătaie”.
Preocuparea și grija pentru adăpostirea permanentă a bolnavilor în chilii face ca lucrurile să se schimbe.
”Actele administrative atestă trecerea în bugetul cheltuielilor din 1848 a sumei de 3150 de lei, ca ‘să se facă o încăpere cu două odăi și o cuhnie pentru nevolnicii și smintiții ce năzuiesc la sfânta icoană’. În 1854 se introduce în buget un post de îngrijitor de bolnavi, cu 400 de lei anual, iar în 1856 se adaugă o femeie de serviciu și un rândaș-portar, prevăzându-se și suma de 1500 de lei destinată reparării încăperilor din chiliile ‘pentru bolnavii smintiți’, lucrarea amânată însă an de an. În bugetul pe 1860 se alocă pentru îngrijirea bolnavilor (hrană, lemne, leafă slujbașilor) suma de 4090 de lei ”, se mențioană în lucrarea”Spitale vechi și noi. Studii și note”, în capitolul ”Istoricul ospiciului Madona Dudu din Craiova”.
Ofrande pentru icoană
Interesant de menționat este faptul că bolnavii care căutau alinarea duhovnicească, veneau la icoana făcătoare de minuni cu ofrande, miniaturi metalice ale segmentului sau oraganului suferind, unele confecționate de argintarii locali. ”Aducerea darurilor la icoană prilejuia uneori situații litigioase, cum s-a întâmplat la 16 noiembrie 1854 cu ‘smintitul la minte’ Dumitrie Vantie Pavlovici, care dăruise galbeni în valoare de 873 lei, sumă pe care maică-sa o cerea înapoi, arătând că ‘fiu- su nu știe ce face’…În decembrie 1854, același bolnav dăruiește chipul de aur al Maicii Domnului”, se menționează în capitolul ”Istoricul ospiciului Madona Dudu din Craiova”.
Un medic pentru suferinzi
Suferinziicare găseau un adăpost în Ospiciul Madona Dudu nu beneficiau de îngrijire medicală. De abia în 1860 se asigură asistență medicală, când doctorul Nicolae Hanselman, originar din Salzburg este delegat să îndeplinească funcția de medic al alienaților de lângă lăcașul de cult. Când a fost preluat de doctor azilul avea două camere și o bucătărie pentru cei șase-opt bolnavi permanenți, numărul lor ajungând la 16 uneori. Acest lucru face ca Nicolae Hanselman să insiste pe lângă epitropilor și membrii consiliului municipal al Craiovei să se construiască un azil special pe un loc viran din oraș. Oficilitățile se opun mutării, motivând această decizie prin faptul că: ”curtea este sfântă și bolnavii nu vin decât pentru sfânta icoană”.
Cu trecerea anilor numărul bolnavilor crește, astfel, că între anii 1872 și 1890 erau internați 486, iar localul nu era unul corespunzător pentru asistența bolvanilor mintali. Ospiciu dispunea de o curte strâmtă, patru camere pentru bolnavi și câteva odăițe pentru personalul medical. Așa că epitropii au cumpărat casa doamnei Acrivița Tinea, ”de la începutul străzii Amărăzii, dar, în urma protestelor vecinilor acolo se instalează școala profesioanală, pentru construirea ospiciului cumpărându-se un loc viran de 9 ha la periferia orașului, în bariera Amărăzii”, se menționează în ”Spitale vechi și noi. Studii și note”.
Pe 5 iunie 1891 avera însă să se inaugureze noul ospiciu, considerat primul modern din țară.
