5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPacienții se topesc în saloane

Pacienții se topesc în saloane

http://www.youtube.com/watch?v=93cSJ8y_n6U

\n

Pacienții din Spitalul Județean de Urgență din Craiova se luptă în aceste zile caniculare cu boala, dar mai ales cu căldura. Aparate de aer condiționat sunt doar în câteva saloane. Ca să mai scape de zăpușeală, bolnavii își fac aer cu evantaie sau reviste și țin ușile și geamurile deschise tot timpul. La Maternitatea Spitalului „Filantropia“, condițiile sunt însă mai bune.

Este abia ora 10.00 și în Spitalul Județean de Urgență din Craiova pacienții și medicii se topesc din cauza căldurii. Dogoarea este cuvântul de ordine aici în zilele caniculare.
Pe holurile tuturor secțiilor, oamenii își fac aer cu ce apucă. Bolnavii cu integramele cumpărate de la chioșc, iar cadrele medicale cu documentele de care se ocupă. Din când în când se mai aude și câte un oftat. „Doamne, ce călduri s-au pus! Nu se mai poate“, spune supărat un bătrân. A ieșit din salon ca să mai ia o gură de aer, dar pe hol dă de același aer sufocant.
Unii dintre bolnavi se plimbă prin saloane, alţii udă prosoape și le pun pe frunte. Nici unul nu poate să stea însă liniștit în pat din cauza năbușelii. Numai cei foarte grav bolnavi, care nu se pot ridica, stau țintiți în paturi și își șterg tot timul fața cu șervețele.

La Urologie, doar două saloane au aer condiționat

În Secția de Urologie de la etajul șapte al spitalului, aerul este irespirabil. Doar în două saloane din secție există aer condiționat. Pacienții sunt nemulțumiți, dar nu au ce să facă, decât să rabde. „Este foarte cald, dar trebuie să supraviețuim. Deschidem geamurile și ușa ca să se facă curent. Asta e singura variantă să suportăm căldura. Încercăm să bem multă apă, multe lichide“, spune Marius Iordan, unul dintre pacienți.
Toate saloanele secției au ușile și geamurile deschise pentru a se face curent. Altfel nu se poate sta. „Este cald, foarte cald. Ce să facem?! Ținem mereu geamurile și ușa deschise ca să putem respira. Și noaptea este la fel de cald. Abia rezistăm“, spune un pacient în vârstă. Ca să poată face față, bătrânul are pe noptieră două sticle de apă și două de ceai.
Asistentele sunt cele care le mai aduc apă bolnavilor. Asta este singura modalitate prin care îi pot ajuta pentru că lipsa banilor a făcut ca spitalul să nu-şi permită aparate de aer condiţionat. Asistenta șefă a Secției de Urologie, Florica Militaru, a precizat că doar în jumătate dintre saloane există jaluzele verticale. „Pe secție există doar două saloane care au aer condiționat și acelea au fost puse de medici. Și jaluzelele care sunt puse la jumătate din secție au fost aduse tot de medici. În restul saloanelor nu este pus nimic pentru protecție. Oamenii își fac ventilație naturală, deschid ușa și geamurile. Îi mai ajutăm și noi cu apă rece de la fântânița asistentelor. În rest, vă dați seama că este foarte rău, mai ales pentru cardiaci. Ar fi altceva dacă ar avea puțină răcoare în salon. În Terapie Intensivă, de exemplu, sunt două aparate de aer condiționat și asta îi ajută mult pe bolnavi. La noi în secție, majoritatea pacienților sunt bătrâni care ar avea mare nevoie de răcoare în această perioadă, dar asta depinde de finanțarea spitalului“, a declarat asistenta șefă, Florica Militaru

Cearşafuri, prosoape și folie de aluminiu în geamuri

Ca să mai scape de căldura sufocantă, bolnavii pun cearşafuri, prosoape și folie de aluminiu în geamuri. Într-un salon mic, două femei internate au astupat geamurile. Aici medicii au pus și parasolare. Cu toate acestea, în încăpere aerul este irespirabil. Una dintre paciente își face aer cu evantaiul, iar cealaltă are în mână o integramă pe care a renunțat să o mai completeze și o folosește pe post de ventilator. „Este cald, dar ce să facem. Acasă este răcoare, dar nu avem medici, așa că ne mulțumim cu ceea ce ni se oferă. Ne mai ajutăm cu un evantai, cu apă rece, cu ușa deschisă. Important este să avem personal amabil. Dacă avem asta, peste celelalte mai putem trece“, a spus Antonica Popescu, una dintre paciente.

Este răcoare în saloane în Maternitatea de la „Filantropia“

La Maternitatea Spitalului „Filatropia“, condițiile sunt mai bune. În toate saloanele au fost puse aparate de aer condiționat. Și pe holurile spitalului, aerul este respirabil. Odată cu modernizarea clădirii au fost puse jaluzele verticale în toate saloanele în care sunt internate zilnic femeile însărcinate. Pacientele sunt mulțumite de condiții. „Este foarte bine. Se păstrează o temperatură constantă în salon și nu avem probleme. S-au făcut condiții foarte bune în ultimul timp și ăsta este un lucru bun“, a spus Alisa Badea, pacientă.
În unitatea sanitară recent modernizată, femeile internate nu sunt nevoite să atârne tot felul de lucruri în geam ca să scape de soare. „Avem aer condiționat și îl putem porni de fiecare dată când simțim că este nevoie. Avem și jaluzele. Sunt condiții. Este bine în saloane, este răcoare“, spune o viitoare mămică.

Hidratarea este sfântă

Riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate ne afectează pe toți. Pentru a nu ajunge să ne coacem în saloanele spitalelor, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj (DSP) ne recomandă să ne hidratăm. Căldura face ca organismul nostru să piardă o cantitate mare de lichide prin transpiraţie. Iar aceasta trebuie compensată prin creșterea consumului de apă. „Beţi zilnic doi litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă, sau echivalentul acestuia, la fiecare 15 – 20 de minute. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă. Nu consumaţi alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină, cafea, ceai, cola sau sucurile carbogazoase, deoarece acestea sunt diuretice. Consumaţi fructe şi legume proaspete, pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, deorece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă“, a precizat Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Evitați să stați afară când soarele dogorește

Persoanele vârstnice sunt cele vizate în special în această perioadă. Bolnavi cronici nu trebuie să neglijeze tratamentul prescris. Durerile de cap, amețeala sau crampele sunt primele simptome care trebuie să vă dea de gândit. „Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie, sport, grădinărit. Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele. Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă“, a mai spus Ștefan Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS