Acasă Local Râmnicu Vâlcea: Corturi anticaniculă în pieţele din municipiu

Râmnicu Vâlcea: Corturi anticaniculă în pieţele din municipiu

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul SC Pieţe Prest SA, a deschis trei puncte de prim-ajutor în cele trei pieţe al oraşului – Centrală, Nord şi Ostroveni, pentru deservirea persoanelor afectate de caniculă. În aceste puncte, cei afectaţi de căldurile excesive se pot odihni într-o încăpere răcoroasă, întinşi pe un pat, pot bea un pahar cu apă rece şi, dacă este nevoie, beneficiază şi de asistenţă medicală primară asigurată de cadrele medicale preşcolare şi şcolare aflate în evidenţa municipalităţii. Aceste puncte anticaniculă vor funcţiona între orele 10.00 – 18.00 pe toată perioada avertizării de temperaturi ridicate.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version