15 milioane de euro pentru Parcul „Romanescu“



Parcul „Nicolae Romanescu“, proiectat de arhitectul francez Eduard Redont, va intra într-un proces amplu de reabilitare. Proiectul va fi depus în aceste zile la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, iar municipalitatea speră ca lucrările să fie scoase la licitație în septembrie anul acesta. Chioșcurile tip căsuță vor dispărea, lacul va fi golit, betonat și apoi reumplut, iar podul suspendat va fi și el consolidat. Conform primarului Lia Olguța Vasilescu, situația teraselor este încă incertă, proprietarii trebuind să-și achite datoriile la bugetul local. În caz contrar, se va trece la executare silită.  

Parcul „Nicolae Romanescu“, unul dintre cele mai importante simboluri ale Craiovei, va trece prin schimbări majore în perioada următoare. Municipalitatea vrea să îl facă să semene cât mai mult cu cel pe care și l-a imaginat arhitectul Redont în proiectul premiat în anul 1900.

Conform estimărilor, costurile reabilitării pentru o parte a parcului se ridică la o valoare de 63 de milioane de lei (aproximativ 15 milioane de euro) din fonduri europene, dintre care 15 milioane de lei va fi contribuția estimată a municipalității. „Inițial, noi am vrut să introducem tot parcul în proiect, însă nu am avut bani. Am tot tăiat din economiile care au rămas de la licitații și ne-a revenit suma aceasta, care nici ea nu acoperă ce este în proiect. Atunci, am zis că mai punem 15 milioane de lei de la bugetul municipalității. Ideea este că totdeauna, din licitații, prețurile scad, și automat o să scadă și partea municipalității. Parcul acesta probabil va mai fi refăcut peste 50 de ani, pentru că asemenea sume nu mai poate să mai cheltuiască nimeni. Noi am lăsat alte proiecte ca să introducem acum la finanțare Parcul «Romanescu», pentru că în 2014-2020 nu mai există o axă deschisă pentru parcuri naturale. Proiectul va merge zilele acestea la ADR S-V Oltenia și sperăm că se mișcă mai repede decât cu reabilitarea termică a blocurilor, pentru că, altfel, nu avem timp să îl facem. Ministerul ne-a promis că la ei va sta maximum o săptămână, după care eu zic că prin septembrie am putea să-l scoatem la licitație“, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Ce noutăți aduce proiectul?

Aleile principale vor fi asfaltate, cele secundare vor fi pavate cu piatră cubică, iar cele de promenadă vor fi din macadam. Vor fi montate 99 de camere de supraveghere video care nu vizează numai siguranța cetățeanului. Într-un dispecerat care va lua ființă se vor aduce și detaliile vizavi de eventuale incedii, de alimentări cu apă, toate incidentele care pot apărea în parc. Podurile și podețele vor fi reabilitate, o urgență maximă fiind podul suspendat. „Urgența în parc sunt podurile și podețele care pot să devină un pericol pentru cetățeni. Podul mare are câteva scânduri care se mișcă și care au câteva bucăți lipsă. E clar că trebuie refăcut. Acestea sunt elemente care țin de siguranța oricui trece pe acel pod“, a explicat primarul. Totodată, va fi înlocuit și sistemul de iluminat public, împrejmuirea parcului, care va fi realizată din gard de fier forjat, vor fi montate 30 de toalete moderne, care se spală singure, iar băncile vor fi ori recondiționate, ori făcute de la zero, însă pe aceeași linie, astfel încât să se potrivească și cu noile coșuri de gunoi care vor veni.

Una dintre cele mai mari necesități, după cum recunoaște primarul, este sistemul de irigații automat care va fi instalat în parc. „Toate parcurile naturale au și flori care sunt plantate în fiecare primăvară. Noi nu am putut să facem aceste plantări pentru că este o suprafață mult prea mare ca să o uzi cu furtunul. Acum, având acest sistem de aspersoare, vom putea să punem flori“, a spus Olguța Vasilescu. Aspersoarele vor fi amplasate în subteran, iar când sunt programate să ude, ceea ce se va întâmpla majoritar în timpul nopții, se vor ridica și vor uda florile. În ceea ce privește lacul, acesta va fi secat, curățat, decolmatat, iar pereții săi vor fi pregătiți pentru a fi vopsiți, astfel încât totul să arate mai frumos. Desigur, ulterior se va umple din nou.

Vasilescu: „Ani întregi nu au achitat taxa pe teren și nici taxa pe terase“


Probleme sunt, însă, la cele trei proprietăți private din Parcul „Romanescu“. Vorbim aici despre Castelul Fermecat, terasa Ciobănașul și Debarcaderul. Acestea au datorii destul de mari la bugetul local, iar dacă nu le vor plăti, vor fi executate silit. „Am trimis notificări proprietarilor. Clădirile sunt proprietăți private pentru că au fost cumpărate în anii ‘90 de la o instituție de stat care le avea în gestiune, dar terenul este al nostru. Ani întregi nu au achitat taxa pe teren și nici taxa pe terase. În aceste condiții, le-am trimis notificare să intre în legalitate și să plătească pe ultimii trei ani. Dacă nu vor plăti aceste sume, vom începe procedura de executare silită pe bunurile lor, adică pe cele trei clădiri. Mai mult, chiar dacă ei își vor achita datoriile către municipalitate, conform noului proiect al parcului, acele terase nu se mai integrează așa cum sunt. Sigur, Castelul Fermecat va rămâne la fel, pentru că aceasta este situația. Dar terasa Debarcader, de exemplu, care nu a fost în planurile lui Eduard Redont, va trebui să fie adaptată vremii de atunci. Deja s-au făcut niște proiecte legate de cum ar trebui să arate terasele. Pe mine nu mă interesează să scot terasele din parc, dimpotrivă, mă interesează să avem terase în parc, numai că ar trebui să fie mai bine gestionate. Adică să arate mai bine și să se mănânce mai bine“, consideră Olguța Vasilescu.

În ceea ce privește chioșcurile care comercializează băuturi răcoritoare, vată de zahar, popcorn și alte produse, acestea nu vor mai exista. „Chioșcurile dispar. O să mai fie, eventual, cele provizorii, cum sunt acum corturile în care vin copiii și desenează. Acele chioșcuri voiam să dispară de acolo. Mai mult, comercianții au stipulat în contract faptul că, în momentul în care se reabilitează parcul și municipalitatea le cere, ei trebuie să-și ia căsuțele și să plece. O să mai fie astfel de locuri, dar gherete ambulante, cum sunt cele de înghețată, spre exemplu“, a explicat primarul.

Teatrul de vară ar trebui să fie gata în decembrie

În Parcul „Romanescu“ mai există două proiecte aflate în desfășurare. În primul rând, este vorba despre teatrul de vară, despre care municipalitatea spune că este în grafic, deși au existat câteva probleme la confecția metalică. „Erau bare de fier de două diametre. Primele au fost deja confecționate și aduse de către o firmă din Bacău. Mai sunt celelalte, care erau mai dificil de făcut și foarte puțini puteau să le uzineze. Domnul Popeci le va uzina, partea mai rea este că o să dureze cam patru luni până sunt gata“, au declarat reprezentanți ai municipalității. Teatrul de vară ar trebui să fie gata în luna decembrie, însă termenul s-ar mai putea prelungi cu o lună-două, pentru că autoritatea locală își dorește să inaugureze teatrul de vară într-o perioadă mai călduroasă.

În căutarea unei noi destinații pentru groapa urșilor

Grădina zoologică a fost construită în 1906, iar acum se lucrează pentru a mări spațiile destinate animalelor. „Ne-am uitat peste planurile grădinii, aceasta a fost construită în 1906. Și eu am crezut că nu era în planurile inițiale, după care am descoperit că a fost introdusă, e adevărat, șase ani mai târziu, și avea, desigur, mai puține animale. Ea oricum nu mai respecta standardele, noi am primit de la Ministerul Mediului mai multe avertizări, a trebuit să o facem conformă, va rămâne pe aceeași locație, doar că vor fi mărite cuștile felinelor care să le dea exact spațiul de care au nevoie. Acum pot să se nască animale în grădina zoo, pentru că felinele au spațiul necesar. Animalele care se nasc în captivitate nu prea supraviețuiesc, și așa este peste tot, nu doar la noi. Noi încercăm să le asigurăm toate condițiile posibile ca să poată să supraviețuiască“, a explicat primarul Craiovei. O problemă care ne-a fost sesizată și de cititorii Gazetei de Sud este groapa ursului, care a rămas, momentan, fără utilitate. Aceasta este în discuție pentru a i se găsi o altă destinație. Nu poate fi demolată, fiindcă este monument istoric, iar legislația privind protecția animalelor, urmărită îndeaproape de ONG-uri, nu permite ținerea urșilor acolo pentru că ar fi privați de un mediu deschis.

Toate proiectele trebuie finalizate până la sfârșitul lui 2015, inclusiv Parcul „Romanescu“. „Dacă avem un singur proiect care nu se finalizează până la finele lui 2015, noi, municipalitatea, plătim banii pentru proiectul respectiv. Dacă nu sunt gata, Uniunea Europeană ne taie finanțarea, pentru că ei nu mai au voie să semneze nici un fel de document după această dată“, a încheiat primarul Lia Olguța Vasilescu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 4 august 2014

Actualitate

» „De ce, doamna primar?“
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Guvernul suplimentează numărul de ofițeri și agenți de poliție judiciară din DNA
» Continuă umilința de la Buletine
» Salvamontiştii au mai salvat nouă persoane
» Tabără de pictură
» Fermierii afectaţi de inundaţii nu îşi pierd subvenţiile APIA
» Alimente pentru sinistraţi
» Israelul și-a reluat operațiunile în Gaza, după un scurt armistițiu unilateral
» Cutremur de 3,1 magnitudine, produs în zona Vrancea
» Restanţierii pot rămâne fără apă caldă
» Romeo Stavarache, transferat din arestul Poliţiei la penitenciar
» Au fentat legea … legal
» Afine de Robănești
» Câine ucis cu bocancul
» Ce facem cu produsele alterate cumpărate?
» S-a inaugurat cel dintâi muzeu din Rusia consacrat Primului Război Mondial
» Gorj: Prefectul a anunțat că se va verifica modul în care s-a defrișat în zona Novaci
» Gorj: Doi bărbaţi au fost prinşi în timp ce făceau transport ilegal de cărbune
» Companiile energetice vor da mai mulţi bani pentru combustibili şi mai puţini pentru reparaţii
» Olt: ITM controlează condiţiile de muncă din zilele caniculare
» India: 600 de pescari dați dispăruți după o furtună
» Avocatul lui Voiculescu cere să fie audiaţi Traian Băsescu, Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş

Local

» Vâlcea: 20 de locuinţe modulare vor fi date sinistraţilor
» 5.000 de euro o pot salva pe micuţa Sara Maria
» Îmbietoarea atmosferă tradiţională de la Hanul Domnesc
» 15 milioane de euro pentru Parcul „Romanescu“
» Mehedinţi: Incendiu la o casă, izbucnit de la un trăsnet
» Olt: Prefectura organizează o campanie umanitară pentru oamenii loviţi de inundaţii
» Vâlcea: Ultimul bilanţ al inundaţiilor

Dolj

» Câine împușcat de două ori, ucis cu bocancul
» Dolj: A treia ediție a Taberei RYLA dedicată tinerilor din România, Grecia, Serbia şi Bulgaria, la Calafat

Sport

» Fotbal – Felix Grigore: Demiterea lui Jerry Gane e o glumă bună
» Volei – Echipele craiovene şi-au reluat pregătirea
» Voleibaliștii și baschetbaliștii de la SCM-U, din nou la muncă
» Craioveanul Roşca a condus România spre titlul mondial
» Oprea luptă în cușcă la Mamaia
» Brandan e jucătorul „surpriză”
» Vâlcenii, victorioşi în faţa CS Baloteşti
» CSU, pusă la colţ de Steaua
» Handbal (f) – Gabriela Szabo a felicitat campioanele mondiale
» Fotbal – Noul șef al CCA, grecul Kyros Vassaras, prezentat oficial
» Atletism – Cluburile craiovene au patru reprezentanți la CE
» Baschet (m) – Reunire în efectiv redus la SCM-U

Bani & Afaceri

» BNR recomandă băncilor să nu reducă dobânzile la depozite
» INS: În România continuă creşterea economică

Sanatate

» Cancerul, boala care omoară milioane de oameni
» Ministerul Sănătăţii va achiziţiona doze de vaccin BCG şi antihepatic B

Magazin

» Horoscop

Top