Acasă Local Șase localități din județele Olt și Vâlcea, parțial fără energie electrică

Șase localități din județele Olt și Vâlcea, parțial fără energie electrică

Purtătorul de cuvânt al CEZ-Distribuție, Roxana Mărgineanu, a declarat pentru Agerpres că joi după amiază doar în șase localități din zona de operare rețelele electrice mai sunt afectate de fenomenele meteorologice extreme.

În județul Olt, o parte dintre abonații din localitățile Mogoșești și Sârbii Măgura sunt deconectați de la sistemul de distribuție a energiei electrice, orice intervenție fiind deocamdată imposibilă în aceste zone din cauza drumurilor de acces impracticabile, care nu permit echipelor operative să ajungă în sectoarele avariate.

„În județul Vâlcea, sunt afectate parțial liniile electrice din localitățile Budești, Nicolae Bălcescu, Mălaia și Dănicei. Și aici întâmpinăm probleme cu accesul pe proprietățile private pentru replantarea stâlpilor de medie tensiune care au fost avariați”, a precizat Mărgineanu.

Reprezentanta CEZ-Distribuție a arătat că în celelalte județe din aria de acoperire a companiei: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, se înregistrează doar deranjamente individuale izolate.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version