10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum și cine face prețul grâului pe piață

Cum și cine face prețul grâului pe piață

\n

Un an agricol excelent din punct de vedere al volumului producției nu se transpune în profituri pentru producătorii doljeni care lucrează pământurile. Prețul grâului a scăzut spectaculos atât în România, cât și pe bursele europene. Cine câștigă din piața uriașă a grâului?

Agricultorii doljeni se plâng că, atunci când sunt producțiile bune de grâu, profiturile lor sunt diminuate considerabil, din cauză că prețurile scad vertiginos imediat după recoltat. Unii fermieri abia ajung să își scoată cheltuielile efectuate cu înființarea și întreținerea culturilor, iar alții și-au micșorat câștigurile la 200 – 300 de lei pe hectar, din care trebuie să-și scadă și alte cheltuieli. Toate acestea se întâmplă într-un an agricol ploios, în condițiile în care s-au făcut producții record. „Prețurile sunt foarte mici și anul acesta, ca și anul trecut. Dacă acum doi ani, grâul se vindea cu 1 leu pe kilogram, acum dacă scădem cheltuielile cu transportul, ajunge la 0,5 – 0,55 lei pe kilogram, deci este un preț foarte, foarte mic. (…) Cheltuielile noastre cu un hectar de grâu sunt undeva la 2.000 – 2.100 de lei, iar anul ăsta dacă ne rămân 200 – 300 de lei din ce câștigăm ar fi mare lucru, dar și acești bani sunt pentru amortizarea utilajelor, care sunt foarte scumpe. Avem costuri cu ratele la leasing, cu dobânzile, cu toate acestea, cu salariile. Practic, în acest moment facem cam un schimb de bani, cam o muncă voluntară“, a declarat Aurel Gheorghiță, fermier din comuna doljeană Podari, care a avut 600 de hectare cultivate cu grâu, din totalul de 1.200 de hectare cât are la ferma sa din comună și care și-a achiziționat combine performante cu credite bancare.
Fermierii care au apucat să încheie de anul trecut contracte cu achizitorii de cereale la prețurile stabilite de atunci, care sunt mai mari decât prețul pieței, au ceva mai mult de câștigat, dar fermierii care nu au contracte și oamenii simpli dau grâul la prețuri „de pomană“.

Au câștigat cei care au avut contracte de vânzare semnate de anul trecut

„Asociațiile de pe aici au dat o parte din grâu pe contracte, cu 0,70 lei pe kilogram, dar cei mai mulți nu-l dau acum. Majoritatea fermierilor țin grâul în depozite, în speranța că poate mai crește prețul grâului, ca să nu-l dea acum «de pomană». Nu fermierii fac prețul pe piață. Traderii dictează prețurile! Oamenii care mai cultivă grâu pe aici îl dau și cu 0,55 lei pe kilogram. Se duc și îl duc la un achizitor de la Boureni, dar nu știu pentru ce firmă de achiziții lucrează acel om, dar prețurile sunt foarte, foarte mici“, a declarat pentru GdS și primarul comunei Cioroiași, Vergil Dascălu. Primarul a mai spus că e păcat că au scăzut prețurile atât de mult față de acum doi ani, în condițiile în care în comună au fost producții bune de grâu, cuprinse între 3.800 de kilograme la hectar și până la 4.200 de kilograme la hectar, obținute de cei care au respectat tehnologia. Agricultorii doljeni contactați de GdS susțin că ar avea de câștigat doar dacă prețurile pe piață ar fi duble față de cum sunt acum: „La un leu pe kilogram, cum a fost acum doi ani, ar fi un preț rezonabil, ca să ne scoatem serios cheltuielile și să mai și rămână ceva“, a spus unul dintre fermieri. Nici antevânzarea pe bază de contract nu este întotdeauna avantajoasă pentru producător. Dacă într-un an prețul pieței este mai mare decât cel negociat prin contractul încheiat cu traderul, atunci tot agricultorul are de pierdut, că e obligat să onoreze contractul la prețul dinainte stabilit. „Dacă nu le dai cantitatea stabilită prin contract îți introduc în bancă biletul la ordin și îți iau banii oricum. Nu e de glumit cu așa ceva“, spune un fermier doljean.

Marii traderi de cereale pun presiune pe economie?

Agricultorii nu își permit să depoziteze prea mult din grâu și măcar o cantitate importantă trebuie să o vândă după recoltare, pentru că au datorii către furnizorii de sămânță, îngrășăminte, erbicide, fungicide și trebuie să își achite la scadență aceste datorii. Ei spun că sunt, oarecum, forțați să vândă acum o cantitate de grâu.
Fermierii suspectează că marile firme care achiziționează cereale de pe piața locală s-au înțeles între ele să scadă prețurile după recoltare, iar astfel, ei, achizitorii, își optimizează profiturile, livrând grâul românesc la export la prețuri mai mari. „Sunt patru-cinci firme mari care cumpără cereale de pe piață. În opinia mea, aceste firme nu își mai fac concurență. S-au înțeles… Ei știu că noi nu avem spații de depozitare, avem datorii pentru input-uri, la care acum vin datele scadente. Ești obligat, într-un fel sau altul,  să-l vinzi“, a mai declarat Aurel Gheorghiță, fermierul din Podari, care spune că a fost nevoit să vândă 1.000 de tone de grâu la prețurile derizorii de acum, ca să își achite din furnizori și să facă rost de bani pentru motorina necesară arăturilor.
Și președintele Traian Băsescu a fost de părere că achizitorii mari de cereale s-ar fi înțeles în 2013 la prețuri, el remarcând anul trecut că diferența de preț la care cumpărau cereale marii achizitori era de doar un ban de la o companie la alta.
Consiliul Concurenței a demarat anul trecut o verificare în rândul marilor companii străine care cumpără cereale de pe piața românească, la adresa cărora au existat reclamații de la producători agricoli, cum că ar exista o înțelegere între acești mari traderi, care ar manipula piața cerealelor. Pe 22.08.2013, Consiliul Concurenței transmitea un comunicat de presă prin care anunța că a demarat controale inopinate la cinci traderi de cereale. Dar președintele instituției anunța că investigația ar putea dura chiar și un an. De atunci și până acum nu a mai fost publicat și rezultatul verificărilor și nici nu s-a spus dacă acestea s-au încheiat.
Ca în fiecare an, producătorii de grâu așteaptă ca în toamnă sau în iarnă să mai crească prețul grâului, atunci când oferta nu va mai fi atât de mare pe piață.

Cum explică un trader scăderea prețului grâului

Suprafețele cultivate cu grâu au crescut la nivel mondial, spune un trader de cereale care operează și în Dolj, iar producțiile au fost foarte bune anul acesta, astfel că este o cantitate mai mare de grâu pe piață, fapt ce ar determina scăderea prețului grâului pe plan mondial. „Noi achiziționăm la prețuri de 0,60 – 0,65 lei pe kilogram acum. Prețul este dat de cerere și ofertă pe piață. A fost o vară bună și s-au făcut cantități importante de grâu peste tot în lume și de aceea este tendința să scadă prețul pe plan mondial“, a spus un achizitor de cereale care operează în Dolj. El a mai explicat cum s-a ajuns să existe o cantitate mai mare de grâu pe plan internațional: „La nivel mondial, tot mai multe suprafețe agricole au început să producă. Brazilia a introdus în circuitul agricol mai multe suprafețe pe care nu le-a lucrat în ultimele câteva zeci de ani. Și Rusia, și Kazahstan sau chiar Ucraina au procedat la fel, astfel că s-a ajuns să fie cultivate tot mai multe suprafețe de grâu, care ajung la export. În plus, în ultimii ani de criză, guvernele multor țări nu au mai subvenționat producția de bioenergie, astfel că nu s-au mai dus către bioenergie cantități importante de cereale și au rămas pe piață. Fiind și suprafețe mai mari cultivate, dar și producții mai mari anul acesta, prețul cerealelor scade pe plan internațional“.
Totuși, există o diferență de preț între grâul care se cumpără direct de la producătorii doljeni, în special, și de la cei români, în general, și cel obținut de traderi după ce exportă acest grâu. Dacă pentru ei nu ar fi profitabil, atunci nu ar extinde acest business, cum se întâmplă în ultimii ani. Un calcul publicat de Realitatea.net arată că, anul trecut, primii cinci traderi multinaționali care achiziționează cereale din România au avut afaceri de 1,5 miliarde de euro la noi în țară, ceea ce ar reprezenta cam 30% din toată piața cerealelor din România.

Prețuri actuale de tranzacționare

Pe Bursa Română de Mărfuri, grâul din regiunea Oltenia figurează la un preț de 638 de lei pe tonă. Aceste prețuri sunt furnizate Bursei de către Ministerul Agriculturii, care le ia de la marile firme ce tranzacționează grâu în fiecare regiune.
Pe Bursa de la Londra, prețul grâului s-a prăbușit într-o singură zi de la 130 GBP  (lire sterline) pe tonă la 127,78 GBP, pe 24 iulie, după care a urmat o ușoară creștere chiar în aceeași zi de tranzacționare, potrivit datelor publicate de investing.com. Pe bursa de cereale din Franța (MATIF), prețul grâului de panificație era de 181 de euro pe tonă la 24 iulie, în creștere cu 1,5 euro pe tonă față de ziua precedentă, dar în scădere față de anul trecut, iar în Ungaria era de 134 de euro pe tonă, chiar mai puțin decât prețul de pe bursa din România.

Pe Bursele europene, grâul are cel mai mic preț din ultimii trei ani

Oferta bogată de grâu și estimările pozitive privind producțiile la nivel european au avut un efect devastator asupra prețurilor oferite de traderii de cereale în Europa, titrează Agrointel.ro, într-un articol publicat pe 22 iulie 2014. Practic, o cantitate mai mare de grâu pe piață a condus la prăbușirea prețurilor pe bursele europene, și nu numai. „S-a ajuns, săptămâna aceasta, la un minim pe ultimii trei ani, un minim de doar 176,75 euro/tonă la contractele futures de grâu. Cu mult sub cei 200 de euro/tonă, cât ar avea nevoie agricultorii vestici pentru a ieși în profit“, spun cei de la Agrointel.ro. În anumite state din Europa, doar 10-20% din cantitatea de grâu a fost vândută acum, în special cea pe contracte futures scadente în această vară. În general, fermierii din UE sunt în expectativă, în ideea că poate, poate va mai crește prețul grâului către toamnă.
Preţul mediu la grâul dur pe pieţele europene a fost, în decembrie 2013, de 257 euro/tonă, în scădere cu 29,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 şi în creştere cu 3% faţă de luna noiembrie 2013, potrivit unei analize realizate de recolta.eu. Deci, anul acesta sunt prețuri medii și mai mici decât în 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS