21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCondamnați pentru falsificare de monedă

Condamnați pentru falsificare de monedă

Doi doljeni au fost condamnați la închisoare pentru au falsificat și pus în circulaţie în judeţele Dolj, Olt, Argeş şi Vâlcea zeci de bancnote din cupiura de 50 şi 100 de lei. Al treilea inculpat a primit o pedeapsă cu suspendare și a fost obligat să facă două luni de muncă în folosul comunității.

Doi dintre inculpații din acest dosar, Dan Gogoaşă, de 40 de ani, din comuna doljeană Urzicuţa, şi Alin Bolborici, de 38 de ani, din Băileşti, au fost prinşi de ofiţerii BCCO Craiova în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2013, în trafic, în localitatea Strejeşti, judeţul Olt. În maşina cu care se deplasau cei doi bărbaţi, oamenii legii au descoperit 29 de bancnote din cupiura de 100 de lei, toate false, având aceeaşi serie – 068B1939766.
În urma audierii celor doi s-a stabilit că, în perioada 28 martie – 11 aprilie 2013, cei doi bărbați, împreună cu Marius Poenaru, de 27 de ani, din Băileşti, student la Facultatea de Automatică din Craiova, au falsificat şi pus în circulaţie, pe raza judeţelor Dolj, Olt, Argeş şi Vâlcea, zeci de bancnote din cupiurile de 50 şi 100 de lei falsificate. Anchetatorii au stabilit că cei trei doljeni acţionau mai ales noaptea, când se duceau la diverse magazine de tip nonstop şi făceau cumpărături în valoare destul de mică, bunurile fiind achitate cu bancnote falsificate de 50 sau 100 de lei. Având informaţii că suspecţii au falsificat mult mai multe bancnote, ofiţerii BCCO au descins la locuinţele acestora, unde au descoperit peste 100 de bancnote din cupiura de 100 de lei şi 41 din cupiura de 50 de lei, toate false. Oamenii legii au ridicat pentru cercetări atât banii, cât şi un copiator color, un laptop, suporturi de memorie, dar şi diverse documente şi înscrisuri.
După ce au încheiat cercetările în acest dosar, în februarie, anul acesta, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi punere în circulaţie de monedă falsificată.
Săptămâna trecută, Tribunalul Dolj i-a găsit vinovați și condamnat pe cei trei doljeni, doi dintre ei primind pedepse cu executare. Dan Gogoașă a fost condmnat la trei ani de închisoare cu executare, iar băileșteanul Alin Bolborici a primit o pedeapsă de patru ani și opt luni de închisoare.
În schimb, Marius Poenaru a fost condamnat la doi ani și 11 luni de închisoare cu suspendare și a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova sau la Protecţia Copilului Dolj. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpați a 140 de bancnote falsificate de 100 de lei și a 41 bancnote falsificate cu valoarea de 50 lei, dar și a laptopului și imprimantei folosite la falsificarea bancnotelor.
Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel atât de inculpați, cât și de procurorii DIICOT.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS