11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă persoane urmărite internaţional, depistate de Poliţia Română

Două persoane urmărite internaţional, depistate de Poliţia Română

Poliția Română a depistat două persoane urmărite la nivel internațional de autoritățile italiene pentru comiterea infracțiunii de tentativă la spălare de bani. Pentru prinderea celor doi, polițiștii români au colaborat cu autoritățile italiene, în special cu Biroul de legătură al Ministerului de Interne italian la București.

Luni, la ora 06:00, polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Serviciului Independent pentru Acțiuni Speciale, i-au depistat pe raza municipiului București, respectiv Ilfov, pe urmăriții internațional D. Victor, cetățean român, în vârstă de 60 de ani și P. Sergio, cetățean italian, în vârstă de 54 de ani, împotriva cărora autoritățile judiciare italiene au emis mandate europene de arestare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la spălare de bani.
Persoanele în cauză, împreună cu alți 4 cetățeni italieni (T. Romano, P. Giuseppe, V. Raffaele Pietro și R. Nunzio) ar fi înființat societăți comerciale cu scopul de a spăla o mare sumă de bani, circa 300 milioane de euro, provenită din activități criminale ale mafiei siciliene.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 ore de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar judecătorul de drepturi și libertăți – Curtea de Apel București a dispus arestarea acestora pe o perioadă de 15 zile.
Persoanele în cauză au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al D.G.P.M.B, în vederea predării către statul italian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS