11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVaslui: Biblioteca Judeţeană organizează cursuri gratuite pentru copii

Vaslui: Biblioteca Judeţeană organizează cursuri gratuite pentru copii

Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui a deschis, de la începutul acestei săptămâni, pentru al cincelea an consecutiv “Biblioteca de vacanţă”, transmite adevărul.ro. Acest proiect vizează desfăşurarea de activităţi educative pentru petrecerea timpului liber a copiilor din Vaslui.

Până pe 31 august, copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani sunt aşteptaţi la cursurile de limbă engleză, franceză spaniolă, geografie, istorie, şah, precum şi jocuri de enigmistică, atelier de pictură, dar şi workshopuri muzicale, respectiv ateliere de creaţie (origami şi quilling). Pe lângă acestea, în zilele de marţi copii pot urma cursuri gratuite de dans, sub îndrumarea cunoscutului coregraf Cosmin Creţu, de la Dance Factory. „Îi aşteptăm pe copii în număr cât mai mare la activităţile noastre. De altfel, în fiecare an am avut parte de o prezenţă foarte bună. Părinţii au constatat nevoia copiilor de a participa în perioada vacanţei la acţiuni comune care duc la o socializare mult mai uşoară”, a declarat Gelu Bichineţ, directorul Bibliotecii Judeţene.

Toate cursurile  din cadrul acestui proiect sunt susţinute în mod voluntar, de profesori din municipiul Vaslui. Pe lângă cadrele didactice,  un angajat al Penitenciarului Vaslui s-a oferit să ţină, tot voluntar, cursuri de string art, câte o oră, în fiecare vineri. Tot în zilele de vineri, o familie s-a oferit să îi înveţe pe copii origami şi quilling.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS