10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTimiş: Doljeni bănuiţi de furturi de pesticide

Timiş: Doljeni bănuiţi de furturi de pesticide

\n

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Timiş au efectuat astăzi două percheziţii domiciliare pe raza municipiului Timişoara, la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi dintr-o societate comercială.
Cei doi bărbaţi, de 28 şi 29 de ani, ambii din localitatea Afumaţi, judeţul Dolj, angajaţi ai unei societăţi comerciale din Timişoara, în perioada aprilie – iunie ac, ar fi sustras din incinta societăţii substanţe pesticide, în valoare de peste 18.000 de lei.
La domiciliul unuia dintre bărbaţi, poliţiştii au găsit 25 de litri de substanţe pesticide susceptibile a fi sustrase, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, au fost puse în aplicare două mandate de aducere pe numele persoanelor în cauză, acestea fiind conduse pentru audieri la sediul I.P.J. Timiş.
Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbaţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS