24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCârcea devine cartier al Craiovei

Cârcea devine cartier al Craiovei

http://www.youtube.com/watch?v=YLaIoUhAQrY

\n

Comuna Cârcea se transformă pe zi ce trece într-un cartier al Craiovei. În localitate apar stadioane, centre culturale și medicale, stație de epurare a apelor uzate, iar majoritatea locuitorilor beneficiază de utilități. Agricultură se mai face prea puțin. Dacă mai sunt cinci – șase vaci sau trei – patru cai în gospodăriile oamenilor.  Și bugetul local anual este pe măsură: sare binișor de un milion de euro. Din acești bani, primăria și-a permis să investească sute de mii de euro în obiective care să apropie și mai mult comuna de nivelul de trai de la oraș. Dar, așa cum se întâmplă și la Craiova, mai sunt multe de făcut. Asfaltarea străzilor este una dintre problemele care așteaptă rezolvare.

Jumătate din locuitorii comunei Cârcea au domiciliul în Craiova. Unii locuiesc efectiv în comună, alții vin la sfârșit de săptămână, ca în vacanță. Aflată la o aruncătură de băț de oraș, comuna se transformă într-un cartier al Craiovei, cartier care oferă un avantaj de negăsit în marea de betoane din Bănie: aerul curat. Investițiile au schimbat radical fața localității, fie că au fost fonduri locale sau europene. Primarul Valerică Pupăză este la al treilea mandat de edil și mai dorește unul în 2016, apoi vrea să se retragă. Până atunci, speră să rezolve toate problemele din comună. „La nivel de comună s-au stabilit priorități care să rezolve problemele pe sănătate, cultură, sport și infrastructură. În Cârcea există un centru medical cu mai multe specializări. Dacă în urmă cu ani de zile exista un cabinet al medicului de familie într-o clădire, să zicem de 50 de metri pătrați, condiții care nu erau potrivite pentru un cabinet medical, consiliul local a construit această clădire cu o suprafață de 380 de metri pătrați pe două niveluri unde sunt mai multe cabinete. Pe lângă medicul de familie avem și farmacia, sală de tratament. În clădire se găsește și un lift pentru persoanele cu dizabilități. Sunt încă cinci cabinete pe lângă cel al medicului de familie, printre care cardiologie, interne. Avem și  ecograf.  Este un fel de policlinică. Clădirea a costat 250.000 de euro, bani proveniți din bugetul local. Clădirea este finalizată de aproape trei ani. La noi, medicii vin la program. Fiind în apropierea Craiovei, având calea de acces și utilitățile, își fac cu drag meseria“, spune Pupăză.  

Stadion de fotbal
cu gazon natural
și nocturnă

Cea mai nouă investiție din Cârcea a fost făcută cu bani de la bugetul de stat și local. Este vorba despre construirea unei baze sportive și a unui centru cultural care vor fi gata în această toamnă. „Acest proiect a început acum doi ani și jumătate și se va finaliza undeva în octombrie- noiembrie anul acesta. Vorbim de o bază sportivă formată dintr-un teren de fotbal cu gradene cu gazon natural, nocturnă. Stadionul are și drenaj, și irigații pentru a păstra gazonul cât mai mult timp. Are o lungime normală de 100 de metri și lățime de 56 de metri. Tribunele au în jur de 850 de scaune. Nocturna este modernă, pe leduri. Dacă mergem în zone dezvoltate din Europa vedem că după ora 21.00 oamenii se pot duce să joace un meci de fotbal, iar asta se poate întâmpla și la noi, fiind aproape de Craiova. Stadionul se poate și închiria, dar el este destinat, în principal, comunității. Investiția se ridică la aproximativ 1,8 milioane de euro. În ea este inclusă și centrul cultural, o clădire construită pe 200 de metri pătrați, cu sală de spectacole de 250 de locuri, IT, sală de forță, de expoziție, o bibliotecă cu spații de lectură, camere pentru consiliu și camerele actorilor. 60% dintre acești bani au venit de la bugetul de stat. Aici, oamenii mai și citesc și doresc să se și distreze pe lângă muncă“, mai spune Valerică Pupăză. Lângă stadionul mare, primăria a construit și un teren sintetic mixt, unde se poate juca tenis de câmp, baschet, minifotbal și handbal.
Stația de epurare a apelor uzate și introducerea canalizării sunt alte investiții aflate în derulare. După finalizarea lor și a Masterplanului de Apă, care va începe în 2015, Cârcea va fi complet racordată la utilități, spune primarul. „Pe fonduri europene am avut proiecte și pentru apă, și pentru canal, un proiect integrat de 2,5 milioane de euro, dar astăzi nu mai există programe care să finanțeze infrastructura rurală. Sunt niște fonduri suplimentare, care ar urma să se aloce pentru apă și canal în zona Banu Mărăcine. Suntem prinși în etapa a doua pe Masterplanul de Apă și aici vorbim de zona Metro și cea de la Penitenciarul Pelendava“, explică primarul.

Agricultura, pe cale
de dispariție

Agricultura este pe cale de dispariție în Cârcea. Din cei 3.470 de locuitori, cât avea după recensământul din 2011, aproape 20% au domiciliul și în Craiova și au și casă de locuit la Cârcea. „De exemplu, în cartierul de case de la Ford, 50% dintre ei au domiciliul la Craiova, dar locuiesc de fapt la Cârcea. Persoane care se ocupă de agricultură sunt din ce în ce mai puține. La zootehnie, să zicem că mai sunt cinci – șase vaci, cai nu cred că sunt mai mult de trei – patru. Este o fermă particulară undeva la marginea comunei. Omul și-a făcut-o cu fonduri europene și alimentează zona cu lapte, brânză și produse proaspete. Influența orașului a urbanizat foarte mult zona. Oamenii lucrează în industrie, pe raza comunei sunt peste 200 de firme care creează locuri de muncă“, mai  spune primarul.

Metropolitana aduce banii

În urmă cu trei luni, comuna a intrat în zona metropolitană. „Noi sperăm să fie un plus pentru noi. Consiliul local a gândit că este bine să avem proiecte comune cu Craiova care să avantajeze cartierele care se învecinează cu municipiul. De exemplu, pe viitor, pentru transportul urban, RAT va găsi o soluție să lege și comunele din jurul Craiovei. Am intrat atât de târziu în zona metropolitană pentru că înainte nu s-a găsit înțelegere. Atunci se primeau decât niște ordine sau eram tratați ca niște primari din zonele rurale și nu cred că trebuie să ne desconsiderăm sau să ne dezapreciem unii pe ceilalți. Cârcea va rămâne însă independentă administrativ. Dacă apare o construcție pe teritoriul administrativ, taxele și impozitele vor fi plătite la Cârcea, indiferent că se face prin fonduri europene. Așteptăm să apară ghidul de finanțare pentru 2014-2020, să vedem exact de unde putem lua banii. Toate localitățile din zona metropolitană urmăresc când va apărea ghidul și cum ne putem implica să luăm finanțarea.  

Străzile, pline de gropi

De final se apropie și unul dintre subiectele administrative fierbinți: retrocedarea  terenurilor. După aproape zece ani de la apariția Legii nr. 247/2005, persoanele care au dreptul la terenuri își primesc în aceste zile titlurile de proprietate. „Stațiunea Banu Mărăcine avea pe Cârcea undeva la 850 de hectare de teren. Comisia Locală Cârcea a primit 314 ha, restul au primit Comisia Locală Craiova, Coșoveni și Pielești. Cu asta ne apropiem de soluționarea problemei“, a spus Pupăză.
Una dintre problemele nerezolvate este asflatarea străzilor din comună. Multe dintre ele nu au văzut încă asfaltul, iar pe altele nu se mai vede pietrișul. Vorbim aici de majoritatea străzilor laterale, dar și de strada Mihai Viteazul din fața cartierului de case de la Ford, aproape de drumul național. Primarul nu a menționat când va începe reabilitarea lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS