Un lift de tip Stigler aflat astăzi în clădirea veche care adăposteşte Primăria Craiovei, alte lifturi la fel de bătrâne, de la 1926, când se ridica prima clădire de tip bloc de locuinţe, cunoscută în zilele noastre sub denumirea de Casa Albă, sunt primele ascensoare de persoane din Bănie.
Marile case boiereşti din Craiova erau prevăzute cu lifturi ce facilitau transportul mâncării din bucătăriile aflate în demisol în saloanele în care se servea de obicei masa. Timpul trece şi apar şi lifturile de persoane, ce se mai regăsesc astăzi în două clădiri, martore ale trecerii timpului. Primul lift de persoane l-am descoperit în holul clădirii în care funcţionează Primăria Craiova. Este ascuns în spatele unei uşi masive de fier, semnificând parcă graniţa dintre trecut şi prezent. Se lasă deschise destul de greu, iar atunci când lumina din hol invadează spaţiul descoperim un lift din lemn ce poartă însemnul „Stigler“. Uşile glisante nu au mai fost trase de mult, căci liftul nu este funcţionabil. Curiozitatea ne îndeamnă să descoperim şi alte date care ne-ar putea conduce spre povestea acestui ascensor. Câteva fire scoase şi un buton sub care stă scris „Alarm“ sunt singurele indicii pe care le găsim.
Mergem mai departe, ghidaţi de inscripţia de deasupra liftului şi de istoria clădirii, căci povestea lui s-a scris cu siguranţă în acea perioadă.
Banca Comerţului, „Cloşca de aur“ a negustorilor
În 1897, la 12 decembrie, lua fiinţă, ca și Societate Cooperativă cu un capital de 200.000 de lei, Banca Comeţului, fondată de C. Neamţu. „Datorită studiilor făcute aci la noi şi complectate în străinătate, cu o vădită înclinaţie către studiile economice şi financiare, d-sa, după ce le-a terminat, s’a consacrat la început cu desăvârşire lor. Banca Comerţului, fondată de d-sa, a fost făclia luminoasă care a trecut din ţinut în ţinut. Până la inaugurarea sa nu existau în Oltenia de cât case de schimb patronate de străini“, se notează în lucrarea lui D.E. Petrescu „Un splendid colţ din România Mare“.
Palatul Băncii Comerţului a fost construit mai târziu, între anii 1912-1916, după un proiect întocmit de arhitectul Ion Mincu în anul 1906, şi a fost terminat de arhitectul Constantin Iotzu. A fost numită „Banca Costică Neamţu“, dar i se mai spune şi „Cloşca de aur“ a negustorilor.
„Este o construcţie elegantă, luminoasă, cu multe deschideri spre exterior. Subsolul masiv, cu trezorerie, arhivă, depozite, uzină electrică pentru încălzire şi atelier mecanic (…) A fost construită cu cele mai rezistente materiale – beton armat şi zidărie de cărămidă legată cu ciment, bogat ornată. Interioarele au pereţii cu lambriuri aurite şi policrome, stucaturi, vopsitorii artistice în ulei, pardoseli cu marmură şi mozaicuri, uşi şi ferestre cu vitralii, grilaje din fier executate, ca şi mobilierul, în străinătate“, scrie Magda Buce Răduţ în „Trecutul în Craiova de azi“.
Povestea lifturilor Stigler
Tot din străinătate avea să fie adus şi liftul ce poartă inscripţia Stigler.
Dar cine este Stigler? În jurul anului 1870, inginerul Auguste Stigler, din Milano, a avut pentru prima dată ideea de a construi un lift hidraulic, care să transporte persoane de la parterul unui hotel la etajele superioare. Un experiment destul de periculos, mai ales pentru că proprietarii de clădiri şi arhitecţii vremii considerau că noua invenţie era o născocire nu doar periculoasă, ci şi extrem de costisitoare.
Primul experiment nu s-a sfârşit cu rezultate prea bune, dar inventatorul nu s-a descurajat. Dimpotrivă, a reuşit să convingă proprietarul hotelului să înlocuiască primul lift cu un altul, construit pe baza unui principiu diferit, dezvoltat în urma primului experiment ratat. Astfel, în 1871, cel de-al doilea lift hidraulic Stigler a fost trimis din fabrica din Milano şi instalat degrabă în clădirea hotelului Constanzi din Roma.
De data aceasta, eforturile şi experienţa inventatorului au dus la rezultate bune, iar liftul şi modul în care acesta funcţiona a atras atenţia întregii bresle de ingineri nu doar din Italia, ci şi din Europa.
Noua invenţie s-a dovedit a fi revoluţionară şi, datorită felului perfect în care funcţiona, liftul Stigler şi-a creat o excelentă reputaţie în întreaga lume. Îmbunătăţirile permanente şi constante făcute la proiectul şi la aspectul liftului au confirmat definitiv reputaţia originală a lifturilor Stigler.
La spiritul inovator al inventatorului s-a adăugat în 1884 activitatea celor doi fii ai săi, Maxime şi Auguste Stigler, şi mai târziu şi munca celui de-al treilea fiu, Charles Stigler, cu toţii ingineri. Hotărârea familiei de a respecta motto-ul firmei Stigler, „Excelsior“, este confirmată de uriaşa uzină Stigler din Milano, unde puteau lucra peste 2.000 de persoane şi unde se puteau construi peste 2.000 de lifturi în fiecare an.
În 1894, atenţia firmei s-a îndreptat spre folosirea energiei electrice pentru funcţionarea lifturilor. Primul lift electric Stigler şi-a făcut apariţia în 1895, fiind controlat cu ajutorul frânghiilor, care au fost înlocuite mai târziu de butoane.
Inscripţia „Alarm“ de pe liftul Stigler din fosta Bancă a Comerţului, astăzi Primăria Craiova, şi cele câteva fire ce arată că acolo se aflau cândva butoane ce puteau fi folosite de lucrătorii băncii, ne duc cu gândul că un astfel de lift trebuie să fi fost adus şi atunci la Craiova.
Noua metodă de construcţie a fost acceptată rapid şi adoptată cu entuziasm, confirmând încă o dată reputaţia lifturilor Stigler, iar curând multe dintre lifturile hidraulice au fost înlocuite cu lifturi care funcţionau cu electricitate.
Cererea de lifturi Stigler era atât de mare încât în anul 1907 s-a înfiinţat o firmă care să preia societatea iniţială, care ajunsese la un capital echivalent cu 200.000 de lire sterline. Mai târziu, în anul 1923, capitalul a ajuns la 400.000 de lire sterline.
Lifturile Stigler au ajuns în Marea Britanie în anii 1900, iar de atunci au fost instalate în numeroase clădiri din întregul Imperiu Britanic şi nu numai, am spune noi.
Legendele spun că liftul Stigler din clădirea primăriei de azi era o mândrie a oraşului, la fel cum oamenii locului spuneau că din puţul liftului s-ar putea ajunge într-un tunel care duce spre clădirea în care funcţionează astăzi Universitatea din Craiova. Poveştile sunt însă poveşti.
Lifturile din Casă Albă
După înfiinţarea Băncii Comerţului, acelaşi Constantin Neamţu propune edililor urbei de la acea vreme construcţia primul bloc mare de locuinţe, cu 44 de apartamente pentru funcţionarii Băncii Comerţului, clădire cunoscută astăzi sub denumirea de Casa Albă. În anul 1923, s-a aprobat proiectul arhitectului Constantin Iotzu pentru construirea Palatului Nou, pe locul fostei proprietăţi I. Beligrădeanu, şantierul durând până prin anul 1926, numele inginerului fiind menţionat pe faţada clădirii: Inginer G. B. Peressutti. În această clădire au apărut şi lifturile, care mai există şi astăzi. Balustrada din fier forjat urcă în spirală, de-a lungul treptelor, însoțind traseul liftului până la ultimul etaj. El nu mai funcţionează, rămâne doar să amintească de ascensoarele de odinioară, care transportau persoane şi care scoteau uneori zgomote infernale. Multe dintre ele aveau, pe vremuri, și liftier, poate un nea Gică venit din satul lui din Oltenia să-și facă un trai bun în Bănie şi despre care se scria într-un ziar al vremurilor trecute. „Deși liftul e automat și e suficient să apeși pe un buton pentru ca această cușcă mobilă să te ducă la etajul dorit, locatarii se lasă plimbați în sus și-n jos de liftier“, se scria în articol.
Zgomotul uşilor din fier care închideau cuşca mobilă nu se mai aud, istoria lor se pierde, şi doar exploratorii istoriei mai scormonesc din când în când cu privirea lifturile vechi din Casa Albă.
