6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGrădinițe și școli cu mucegai și infiltrații

Grădinițe și școli cu mucegai și infiltrații

\n

Ploile din ultima perioadă au creat probleme în unitățile de învățământ din Craiova în care nu s-au mai făcut investiții de ani buni. Apa s-a infiltrat în pereți și prin tavane, iar în unele cazuri a apărut și mucegaiul, care afectează sănătatea copiilor.

Una dintre unitățile de învățământ cu infiltrații este Grădinița cu program prelungit Căsuța Fermecată din Craiova, situată pe strada Principatele Unite, în apropiere de Școala nr. 2 Traian. Unitatea de învățământ funcționează într-o clădire veche, a cărei structură a început să cedeze. La exterior cade tencuiala. Locurile de joacă din curte s-au deteriorat. Nici la interior, situația nu este mai bună. Apa s-a infiltrat pe tavane și pereți și s-a făcut mucegai, al cărui miros se simte încă de la intrarea în unitate. Aerul îmbâcsit este respirat zilnic de preșcolari, care stau la grădiniță până la ora 18.00. Unitatea nu e prea spațioasă și dorm și câte doi copii în același pat. În plus, din cauza umezelii și instalația electrică cedează mereu. „De câte ori plouă, becurile pocnesc“, a explicat Mariana Vișan, angajată a grădiniței. Probleme sunt și la partea de dotări. Grădinița nu are centrală, încălzirea fiind asigurată cu sobe, despre care angajații spun că nu mai corespund din punct de vedere tehnic. În bucătărie, se gătește pe o sobă veche, frigiderele în care se păstrează probele de mâncare sunt ruginite, iar din camera de alimente răzbate un miros greu de suportat. Pe pereți s-a umflat varul pentru că nu există aparatură de ventilație. Personalul speră însă să se găsească o posibilitate financiară pentru a se face reparațiile necesare.

Parchet vechi și miros de mucegai la Phoenix

Altă unitate de învățământ, aceleași probleme. Grădinița cu program prelungit Phoenix din Craiovița Nouă nu a mai fost văruită de ani buni, iar apa se infiltrează prin tavane. „Înainte ploua pe tabloul electric. Am crezut că sărim în aer. Am făcut reparații la acoperiș și acum este un pic mai bine. Avem nevoie de investiții pentru a oferi condiții copiilor“, a spus Maria Ciciu, directorul unității de învățământ. Altă problemă în clase este mirosul de mucegai. Directorul unității de învățământ spune că acesta provine de la parchetul foarte vechi. „Acest parchet este din 1976 și pentru că a intrat mucegaiul în el miroase foarte urât în clase. Dacă am primi bani să zugrăvim clasele și să schimbăm parchetul, mirosul ar dispărea“, a mai precizat Maria Ciciu. Mobilierul este și el la fel de vechi și deocamdată nu sunt posibilități pentru a fi schimbat.  

Ferestre vechi și geamuri lipite cu scotch

Nu numai grădinițele au probleme, ci și școlile. La Școala gimnazială „Ion Țuculescu“ din cartierul Bariera Vâlcii, deși una dintre clădiri a fost reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, tocăria nu a fost schimbată, iar în unele clase geamurile sunt lipite cu scotch. Cea mai afectată este clădirea centrală. „Iarna, tragem băncile copiilor de lângă geamuri pentru că este curent“, a spus directorul Fănel Vătavu. Nici în această unitate de învățământ nu s-a mai zugrăvit de mult timp în clase. Parchetul este vechi și crăpat. Grupurile sanitare sunt insalubre. Probleme sunt și la capitolul dotări. Cabinetul de informatică a fost realizat prin sponsorizare oferită în urmă cu mai bine de cinci ani, dar din peste 20 de calculatoare, doar trei mai funcționează. Acestea sunt numai câteva exemple de unități de învățământ care au nevoie urgent de investiții pe perioada verii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS