10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe bani au mai făcut directorii de la stat?

Ce bani au mai făcut directorii de la stat?

\n

Șeful Companiei de Apă Oltenia, Constantin Mitriță, a realizat, în 2013, un venit de 218.187 de lei. Cel puțin asta spune declarația sa de avere, publicată recent pe site-ul CAO. La fel ca el, persoanele cu funcție de conducere din instituțiile publice au avut ca termen-limită 15 iunie pentru a-și depune declarațiile de interese și de avere actualizate pentru anul fiscal trecut. Și alte declarații au fost afișate, iar conform legii, acestea trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, partea a treia, precum și pe pagina de internet a Agenției (declaratii.integritate.eu), în termen de zece zile de la data depunerii sau a primirii.

Persoanele cu funcție de conducere din instituțiile publice au avut ca termen data de 15 iunie pentru a-și actualiza declarațiile de avere pentru anul fiscal anterior, încheiat la 31 decembrie. Câteva dintre acestea au făcut deja publice aceste declarații, afișându-le și pe site-urile instituțiilor pe care le conduc. În termen de zece zile de la data depunerii sau a primirii, declarațiile lor ar trebui să apară și pe site-ul declaratii.integritate.eu, conform legii.

Mitriță, un cont curent nou și un venit personal de 218.187 de lei în 2013

Spre exemplu, în declarația de avere a șefului Companiei de Apă Oltenia, Constantin Mitriță, au intervenit unele schimbări. La active financiare, șeful CAO mai are încă un cont curent în valoare de 154.590 de lei, deschis în anul 2012, pe lângă alte trei conturi însumate care și-au schimbat, între timp, valoarea (220.000 de dolari și 47.600 de lei în 2013 față de 120.000 de dolari și 40.000 de lei în 2012). Unul dintre aceste conturi este administrat împreună cu soția. Conform secțiunii venituri, Mitriță a încasat, în 2013, 58.927 de lei de la Compania de Apă Oltenia, față de 23.927 de lei în anul 2012. În schimb, din declarația de avere a acestuia a dispărut venitul realizat din funcția de director al SC TRICONF, de 3.891 de lei.
Din PFA-ul său, care oferă servicii de consultanță și management turistic, Constantin Mitriță a încasat, în 2013, 152.502 lei, față de 84.120 de lei în 2012. Din cedarea folosinței bunurilor, șeful CAO a încasat 6.758 de lei în 2013, față de anul 2012, când a avut câștiguri în valoare de 13.517 lei. Mitriță mai avea, în 2012, venituri din dobânzi în valoare de 2.220 de lei, care au dispărut din declarația pentru anul 2013.
În ceea ce privește soția lui Constantin Mitriță, Ioana, aceasta a încasat, în 2013, ca estetician la Anhart Ann Salon New York, 134.000 de dolari. În 2012, venitul acesteia a fost de 146.753 de dolari brut. În rest, Mitriță nu are specificat în declarația de avere vreun teren, ci doar clădiri, mai exact un apartament în New York, cumpărat în anul 2006, la care soția este titular, hotelul Lido Craiova, cumpărat în anul 1990, și o casă de locuit moștenită și dobândită în anul 2002. Directorul general al CAO mai are un autoturism Peugeot 208, fabricat în anul 2001.

Neațu de la Termo – patru credite și patru surse de venit

Conform declarației de avere postate pe site-ul www.apaoltenia.ro, Mihai Neațu, directorul Termo Craiova, a încasat un venit suplimentar de 5.439 de lei de când este administratorul societății amintite. Totodată, acesta a oferit consiliere către SC CEO SA în valoare de 10.741 de lei în anul 2013. Pe lângă acestea, Neațu mai are venituri din consultanța de vânzări oferită unei companii de telefonie mobilă (23.728 de lei în 2013 dață de 53.939 de lei în 2012) și din indemnizația de consilier județean (9.170 de lei în 2013 față de 5.918 lei în 2012). Soția sa, Mariana Neațu, manager la SC CEZ SA, a avut, în anul 2013, un venit de 90.081 de lei, față de anul 2012, când aceasta a câștigat 110.000 lei.
Acesta mai are un apartament, dobândit prin cumpărare în anul 2006, ceasuri și bijuterii din perioada 2000-2010 în valoare de 6.000 de euro și un autoturism pe care l-a vândut în septembrie 2013, pe care a luat 10.000 de euro. Totodată, la capitolul datorii, Neațu are patru credite la două bănci, cu o valoare totală de 72.000 de euro și 55.000 de lei. Două dintre acestea sunt scadente în 2016, iar celelalte două în 2018, respectiv 2035. În declarația de avere a lui Mihai Neațu nu figurează nici un autoturism sau vreun cont bancar ce ar depăși 5.000 de euro.

Cum stau șefii de la Piețe și Târguri

Administratorul SC Piețe și Târguri Craiova SRL, Claudiu Neagoe, deține, conform primei sale declarații de avere în această calitate, un autoturism Dacia Solenza fabricat în 2004, dar și o motocicletă Honda din 2001. Acesta a contractat două credite, dintre care la unul este coplătitor, cu o valoare totală de 147.000 de lei. Salariul său pe anul 2013, în calitate de director al Piețelor, a fost de 40.657 de lei.
Colegul său, Cosmin Durle, director dezvoltare în cadrul Piețe și Târguri, deține un apartament cumpărat în anul 2013 și are un depozit bancar în valoare de 46.993 de lei, deschis în anul 2012. Totodată, acesta mai are un credit contractat în anul 2013, în valoare de 30.000 de euro. Din funcția ocupată la societatea din subordinea primăriei, acesta a realizat, în 2013, un venit de 40.014 lei, iar din cea de consilier județean, pe anul 2013 a câștigat 9.432 de lei.
În ceea ce-l privește pe Cristian Stoian, directorul economic de la Piețe, acesta are un apartament luat prin credit bancar în anul 2006. În același mod, Stoian a achiziționat și un autoturism Cielo, fabricat în 1997. De asemenea, directorul economic mai are două credite în valoare de 16.500 de lei, respectiv 10.000 de lei. Prin funcția pe care a deținut-o în trecut, în cadrul Regiei Autonome de Transport Craiova, Cristian Stoian a încasat un salariu de 19.067 de lei în anul 2013. În prezent, conform răspunsului unei solicitări mai vechi a GdS, Stoian câștigă, lunar, la SC Piețe și Târguri Craiova SRL, un salariu brut de 4.733 de lei. GdS a obținut declarațiile de avere prin reprezentanții SC Piețe și Târguri Craiova SRL, acestea nefiind încă afișate pe site-ul instituției, care este în mentenanță.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS