Vâlcea: Mănăstirea Frăsinei riscă să rămână izolată din cauza alunecărilor de teren



Mănăstirea Frăsinei riscă să rămână izolată după ce platforma drumului de acces a fost erodată pe jumătate de sens, a declarat marți, pentru Agerpres, primarul comunei vâlcene Muereasca, Ion Ungureanu. “Drumul județean care traversează comuna și merge spre mănăstirea Frăsinei este afectat pe mai multe porțiuni, dar cel mai grav este în apropierea satului Andreești, unde jumătate din carosabil a fost ros de ape și a fost distrus. Se circulă cu restricție în zonă, pentru a nu fi distrus cu totul, pentru că dacă s-ar produce asta mănăstirea Frăsinei și alte trei sate cu peste 600 de familii ar rămâne complet izolate. Am luat legătura cu Consiliul Județean, cu cei de la Administrația Bazinală Olt și așteptăm. Sper să primim răspuns cât mai urgent, altfel va fi prea târziu”, a spus primarul.

Totodată, șase case sunt în pericol de a se prăbuși. “Situația dramatică ne-a împins deja să strămutăm o familie, casa în care locuia se află în condiții extrem de critice, risca să pice dintr-un moment într-altul”, a precizat primarul Ion Ungureanu.


În urmă cu doi ani, un pod a fost complet distrus de ape, iar timp de mai bine de trei luni, accesul spre Mănăstirea Frăsinei și satele din zonă a fost complet blocat.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 17 iunie 2014

Actualitate

» Administrator acuzat că a „tocat“ banii asociaţiei
» Adoptarea euro, obiectiv ambițios, dar încă fezabil
» Dedeman face angajări
» O mie de şomeri au intrat în concediu medical
» Profilul şomerului doljean: are între 40 şi 49 de ani, studii medii
» Peste 11.000 de cărţi de muncă, neridicate de la ITM
» Primarii PP DD vor alianţă cu PSD
» A patra generație de jurnaliști, la început de carieră
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Exerciţii militare cu participarea forțelor aeriene din 11 state membre ale NATO, în Bulgaria
» Preşedintele CJ Gorj: Vicepreşedintele susţinut de PNL va fi revocat din funcţie
» Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă
» Gorj: Ionel Manţog, motiv de scandal între Penitenciar şi Judecătorie
» A patra reuniune a Comisiei comune pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova
» O româncă a fost ţinută captivă timp de o lună într-o casă din Austria
» Ucraina: Explozie la o conductă care asigură tranzitul gazelor naturale către Europa

Local

» Robert Wilson, Eugen Ionesco și „Rinocerii“
» Craiova – capitală culturală europeană pe chitanță
» Olt: Terasele din Slatina ar putea fi mutate în Centrul Istoric
» Gae, prins şi încarcerat pentru evaziune cu cereale
» Fac pușcărie pentru înşelăciuni cu maşini în leasing
» Vâlcea: Mănăstirea Frăsinei riscă să rămână izolată din cauza alunecărilor de teren

Dolj

» Norvegienii caută doljeni care să prepare mâncăruri asiatice sau indiene
» Dolj: Accident în zona combinatului de la Işalniţa

Gorj

» Gorj: Simpozion sub genericul “Confesiuni la Masa Tăcerii”

Sport

» Tenis – Mitu şi Dulgheru, în turul doi al calificărilor la turneul de la Wimbledon
» Fotbal – Belgia a câştigat primul joc de la Mondialul din Brazilia
» Emil Săndoi: Brazilia – Mexic va fi un joc imprevizibil
» Noua CSU și-a reluat pregătirile
» 19 jucători, prezenți la reunirea pandurilor
» „Școlarii“ lui Gică Barbu au impresionat în Franța
» Schumacher a fost mutat la Lausanne
» Voleibaliștii craioveni vor întâlni Partizan Belgrad în Cupa CEV
» Theodora Bleaju și Cleonia Rîciu s-au întors cu bronz de la greci
» Mergea: Visul meu este să câștig Turneul Campionilor
» Fotbal – Kay şi Nuno Rocha au efectuat primul antrenament la CSU
» Tenis – Simona Halep s-a calificat în turul doi la ’s-Hertoghenbosch
» Fotbal – Da Silva și Mbella s-au alăturat lotului pandurilor

Bani & Afaceri

» Firma craioveană care face afaceri cu Siemens de 20 de ani
» Olt: Licitaţie pentru loturile din parcul industrial Slatina
» Gorj: Amenzi de 66.000 de lei, în urma unei serii de controale fiscale

Sanatate

» Primul spital online din Europa, lansat de medici români

Educatie

» A început o nouă selecție pentru viitori directori de școli
» Candidații la bac se plâng de subiectele de la informatică
» Craiova: Concursul de creaţie literară “Students Competition” îşi premiază câştigătorii
» Gorj: Studenţii, stimulaţi cu fonduri europene să deprindă abilităţi practice

Magazin

» Locuitorii din cinci zone din Târgu Jiu rămân mâine fără apă
» Horoscop

Opinii

» Renzi, Matteo Renzi

Top