10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞeful şi doi inspectori ai ISCTR Dolj, condamnați la închisoare

Şeful şi doi inspectori ai ISCTR Dolj, condamnați la închisoare

Magistrații Tribunalului Dolj au hotărât ieri să-i condamne la închisoare pe fostul inspector-şef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj, dar şi pe doi subalterni ai acestuia, trimiși în judecată într-un dosar de corupție.

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în decembrie, anul trecut, a lui Sorinel Beşteliu, inspector-şef al ISCTR Dolj, dar şi a inspectorilor de trafic Marius Sîrbu şi Iulian Ţînţaru, acuzați de comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influenţă, respectiv complicitate la luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA s-a reţinut faptul că, în perioada 2-7 noiembrie 2013, Sorinel Beşteliu, în calitate de inspector-şef al Inspectoratului Teritorial nr. 6 din cadrul ISCTR, împreună cu subalternul său Marius Sîrbu „au pretins şi primit suma de 5.000 de euro de la patronul unei societăţi de transport marfă, denunţător în cauză, pentru ca ambii inculpaţi să determine personalul din cadrul instituţiei să nu aplice sancţiuni contravenţionale societăţii de transport marfă şi angajaţilor acesteia“. În schimbul mitei de 5.000 de euro, în lunile noiembrie şi decembrie, angajaţii ISCTR Dolj se angajau să nu aplice sancţiuni firmei administrate de denunţător, dar şi să-i determine pe ceilalţi inspectori să închidă ochii la eventualele nereguli descoperite la această societate de transport mărfuri. Cât despre inspectorul Iulian Ţînţaru, anchetatorii au reţinut că acesta a intermediat „afacerea“ dintre şeful său, Sorinel Beşteliu, şi patronul firmei de transport marfă.
Pe 7 noiembrie, anul trecut, Beşteliu şi Sîrbu au fost reţinuţi în baza unor ordonanţe emise de procuror, iar o zi mai târziu au fost duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis mandate pe numele celor doi inculpaţi, însă la recurs, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât ca numai Beşteliu să rămână în arest.
Ieri, după șase luni de la trimiterea în judecată a celor trei inculpați, Tribunalul Dolj s-a pronunțat.
Inspectorul Iulian Țînțaru a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracțiunile comise, pedeapsă la care instanța a adăugat o condamnare de un an de închisoare cu suspendare primită de Țînțaru într-un dosar în care a fost judecat pentru refuzul recoltării de probe biologice. În schimb, Beşteliu şi Sîrbu și-au recunoscut faptele pentru a avea parte de o reducere a pedepselor și au fost condamnați la doi ani și jumătate, respectiv un an și nouă luni de închisoare.
Din pedeapsa primită de Sorinel Beșteliu se scade perioada cât acesta a fost arestat preventiv, de pe 7 noiembrie 2013 și până pe 29 ianuarie, anul acesta. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS