Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent“. Face parte din grupul poeților care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea“, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980, prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul „Visul chimeric“, reeditat în anul 2011. În anul 1999, obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.
Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia „Aer cu diamante“, dar a citit și proză la Cenaclul de proză „Junimea“ condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică, dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat „Boii soarelui“ din romanul „Ulise“. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu. Este considerat de mulţi drept un teoretician important al postmodernismului românesc, şi un autor contemporan de succes, apreciat atât în ţară, cât şi în străinătate.
