10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalLocuri insuficiente în căminele de bătrâni din Vâlcea

Locuri insuficiente în căminele de bătrâni din Vâlcea

Şapte vârstnici se află, în medie, pe lista de aşteptare pentru un loc la căminele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, informează radiocalonline.ro citând Agerpres. Potrivit reprezentantei instituţiei, dr. Roxana Radu, două astfel de clădiri proaspăt inaugurate nu sunt încă funcţionale. „Situaţia este destul de critică. Nu spunem concurenţă de şapte pe loc, ar fi cinic, dar pe listele de aşteptare sunt foarte mulţi vârstnici care aşteaptă un astfel de loc în căminele direcţiei. Este normal, aici au condiţii, alimentaţie sănătoasă, consultaţii medicale, socializează, este cu totul diferit faţă de a sta acasă cu copii, ca o povară, într-un pat marginalizat. Dar, din păcate DGASPC nu are suficiente locuri pentru a veni în întâmpinarea acestor cereri. Asta în condiţiile în care în judeţul Vâlcea sunt două astfel de complexe inaugurate sau recepţionate la nivel de clădiri, dar din cauza unui blocaj legislativ nu sunt funcţionale, mă refer la cel din Râmnicu Vâlcea şi cel din comuna Nicolae Bălcescu”, a explicat dr. Roxana Radu.

În centrele de asistenţă şi recuperare din cadrul DGASPC Vâlcea sunt instituţionalizaţi 627 de vâlceni cu handicap sau vârstnici. În Centrul din Lungeşti se află 73 de persoane, la Zătreni – 94, la Milcoiu – 44 şi la Bistriţa – 80. În Centrele de Recuperare şi Reabilitare sunt internate 300 de persoane, dintre care 183 sunt la Băbeni, 95 la Măciuca şi 22 la Govora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS