10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTransalpina trimite în judecată şapte şefi ai DRDP Craiova

Transalpina trimite în judecată şapte şefi ai DRDP Craiova

http://www.youtube.com/watch?v=P-pHiUTRHI4http://www.youtube.com/watch?v=xF3hrnLaMZ0

\n

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă persoane şi a unei societăţi comerciale care au avut implicare în modernizarea drumului naţional DN 67C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km.

Constantin Şerban, director adjunct Investiţii în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, împreună cu colegii săi: Ştefan Brânaru, director adjunct tehnic, Ion Dina şi Marin Tudor, ambii diriginţi de şantier, Luchian Toma Panduru, responsabil cu derularea contractului de lucrări, Mihai Adrian Radu, şef Departament Reparaţii Capitale şi Investiţii, şi Ştefan Radu, şef Birou Investiţii, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals intelectual şi uz de fals ambele în formă continuată.
În dosarul instrumentat de procurorii DNA mai este cercetat Nelu Iordache, administrator la SC ROMSTRADE SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de: instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.
Nicolae Dorel Mircea, director la Departamentul Analize – Decontări din cadrul societăţii conduse de Iordache, este acuzat de comiterea infracţiunilor concurente de: fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii DNA au trimis în judecată şi SC ROMSTRADE SRL pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Lucrări nefinalizate, trimise la decontare

Pe 5 septembrie 2008, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a încheiat cu SC ROMSTRADE SRL Giurgiu un contract prin care constructorul se obligă să proiecteze şi să execute modernizarea drumului naţional DN 67C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km contra sumei de 1.231.210.293,41  lei (345.476.820,64 euro), la care se adaugă TVA de 144.195.413,18 lei.
Pentru execuţia lucrării s-au stabilit 18 luni de la emiterea ordinului de începere dat de CNADNR SA – DRDP Craiova, adică 22 octombrie 2008, durată ce nu include perioada de timp friguros.
Sistemul de finanţare al lucrării era „credit furnizor“. Aceasta înseamnă că executantul SC ROMSTRADE SRL Giurgiu mai întâi efectuează lucrările de construcţie drumuri şi poduri, iar după finalizare i se decontează plata lucrărilor.

Control la legalitatea deconturilor

Având în vedere complexitatea lucrărilor, pentru a urmări dacă situaţiile de plată şi facturile sunt conforme cu prevederile contractului (studiu de fezabilitate, proiectul tehnic, detalii de execuţie etc.), au fost numite, prin decizie a directorului regional al DRDP Craiova, persoane din cadrul instituţiei, responsabile să răspundă pentru corectitudinea documentelor confirmate/acceptate.
Pe fondul apariției unor suspiciuni, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe 8 aprilie 2010, a fost adusă la cunoştinţa conducerii DRDP Craiova că directorul general al CNADNR a dispus efectuarea unui control la direcţia regională cu privire la legalitatea deconturilor efectuate şi realitatea lucrărilor executate. De la data înştiinţării şi până la data controlului efectiv, deci perioada 8 – 23.04.2010, reprezentanţii DRDP Craiova, împreună cu cei ai SC ROMSTRADE SRL, au întreprins demersuri pentru acoperirea deficienţelor, mai exact au fost suplimentate echipele de muncitori pentru a executa un volum cât mai mare de lucrări din cele neexecutate, dar confirmate ca fiind executate şi decontate în lunile august – octombrie 2009.
Deşi, de la data întocmirii situaţiei de lucrări (luna august 2009) şi până la data controlului (23 aprilie 2010), au trecut aproximativ opt luni şi, cu toate eforturile depuse de cei implicaţi în acest dosar, în perioada 8-23.04.2010 (data anunţării controlului şi data efectuării în concret a controlului), de a masca şi muşamaliza neregulile în executarea obiectivului investiţional DN 67C, nu s-a reuşit acoperirea tuturor lucrărilor neexecutate şi decontate de DRDP Craiova, raportul de constatare realizat în urma controlului a confirmat faptul că în derularea proiectului au fost acceptate la plată sume mari de bani pentru lucrări neexecutate.
Din probele administrate a rezultat că în perioada august 2009 – iunie 2010, Dina Ion şi Tudor Marin, Panduru Luchian Toma, Radu Mihai Adrian, Radu Ştefan, Şerban Constantin şi Ştefan Brânaru au certificat/vizat, în vederea decontării, situaţii de lucrări fictive/neexecutate şi materiale care figurau că au fost achiziţionate, încălcându-şi astfel atribuţiile şi sarcinile de serviciu.
Conform contractului, verificarea existenţei obligaţiei de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte pretenţia SC ROMSTRADE SRL, precum şi realitatea „serviciului efectuat“ (bunurile au fost livrate, lucrările executate şi serviciile prestate).
Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate sau din care reies obligaţii de plată certe, se vizează pentru „bun de plată“ de către persoanele nominalizate prin decizie, în cazul de față reprezentanții DRDP Craiova.

ROMSTRADE dă banii înapoi

Pentru aprobarea la plată a lucrărilor neefectuate şi a materialelor de construcţie inexistente, în cursul derulării contractului menţionat, Nelu Iordache, în calitate de administrator la SC ROMSTRADE SRL, l-a determinat pe Mircea Nicolae Dorel să întocmească în fals următoarele acte: două situaţii de lucrări prin care s-a atestat în mod nereal că SC ROMSTRADE SRL ar fi executat lucrări la trei poduri ( la kilometrii 13, 121 şi 122), valoarea totală confirmată şi neexecutată fiind de 1.750.962 de lei; o situaţie de lucrări în care a inclus aprovizionarea cu materiale de construcţii în valoare de 17.034.324,75 lei, documente pe care le-a depus la sediul DRDP Craiova în vederea decontării mai multor facturi cu lucrări neexecutate şi materiale achiziţionate; mai multe situaţii de lucrări prin care s-a atestat, în mod nereal, că SC ROMSTRADE SRL ar fi executat lucrări constând în „doborârea copacilor cu diametre mai mari de 40 cm“ şi „scoaterea rădăcinilor şi a buturugilor cu diametre mai mari de 40 cm“, valoarea totală a plăţilor nelegale efectuate de DRDP Craiova fiind de 4.063.978,44 lei. Totodată, a întocmit facturile fiscale pentru situaţiile de lucrări sus-menţionate, pe care le-a depus la sediul DRDP Craiova în vederea decontării în beneficiul SC ROMSTRADE SRL.
Paguba cauzată de SC ROMSTRADE SRL părţii vătămate CNADNR SA, reprezentând decontarea unor lucrări neexecutate, a fost estimată la suma totală de 22.849.267,12 lei, fiind recuperată în întregime în cursul urmăririi penale, la solicitarea procurorilor DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS