16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersonalitatea săptămânii

Personalitatea săptămânii

Elvira Popescu

Elvira Popescu (Popesco) s-a născut pe 10 mai 1894 la București. A fost actriță româncă de teatru și film, directoare de scenă, care a făcut o strălucită carieră în Franţa.
Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a dat dovadă încă din copilărie de talente scenice. A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti şi a fost angajată la Teatrul Naţional, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază „Teatrele Mic“ şi „Excelsior“, împreună cu actorii Ion Manolescu şi respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecţie în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul dintre cei mai spirituali şi în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.
Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, va juca de fapt un rol decisiv în viaţa şi cariera talentatei actriţe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris. Critica a elogiat-o „in corpore“, fapt care este foarte rar întâlnit în Franţa, supranumindu-o „Reine du Boulevard“, „Notre Dame du Théâtre“, „Monstre Sacré“ etc.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuşi relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creaţiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicaţia repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă ţineau afişele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depăşit 2.000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanţă rareori egalată de alţi actori şi/sau actriţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS