10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGranitul din Brazilia a ajuns în Centrul Istoric

Granitul din Brazilia a ajuns în Centrul Istoric

http://www.youtube.com/watch?v=5mMDD_3InFU

\n

Centrul Istoric din Craiova începe să-şi schimbe faţa. Granitul adus special din Brazilia a sosit şi a început să fie montat, de câteva zile, pe strada Dreptăţii. Până la sfârşitul anului, constructorul estimează că toate străzile vor fi gata. În ceea ce priveşte restul lucrărilor, infrastructura este realizată în proporţie de 90%, iar casele au început să-şi schimbe, uşor-uşor, aspectul.

Craiovenii care tranzitează zona Centrului Istoric vor avea, în următoarele luni, o surpriză. Zona la care se lucrează la foc continuu din luna octombrie a anului trecut îşi va schimba faţa, graţie granitului care a început să fie montat de câteva zile, pornind de pe strada Dreptăţii. 25% din totalul de aproximativ 6.000 de tone de granit a ajuns tocmai din Brazilia, urmând ca în perioada următoare să fie adus şi restul. „Marţi am început cu rigola, miercuri am început în plin cu montarea granitului de zece centimetri şi cu cel de opt centimetri la trotuare. Intenţionăm să terminăm până la sfârşitul anului cu toate străzile, urmând ca micile detalii să le facem până în mai (anul viitor – n.r.). În prezent, am început cu strada aceasta, urmând apoi străzile Olteţ, Romain Rolland, Traian Demetrescu, exact în ordinea în care le-am atacat. Exact aşa este dată şi comanda de granit, care a sosit în proporţie de 25%, dar sunt tiruri pe drum care vin în continuare“, a explicat ing. Victor Golfiţă, şef de şantier din partea constructorului Recon SA.

Strada C. Nicolaescu-Plopşor, ultima pe listă

În momentul de faţă, pe tot perimetrul Centrului Istoric lucrează mai multe utilaje şi aproximativ o sută de muncitori. Constructorul intenţionează să introducă două ture de lucru, pentru a se putea prelungi programul de muncă până aproape de miezul nopţii. În ceea ce priveşte infrastructura, aceasta este aproape gata. „La infrastructură am ajuns la un stadiu de 90%, avem nouă străzi făcute din zece, iar la suprastructură, am realizat cam 10%, asta însemnând granitul şi fundaţii, cămine“, a precizat Golfiţă. Singura stradă pe care mai trebuie montat granit este C. Nicolaescu-Plopşor, pe care constructorul intenţionează să intre în perioada iulie-august, fiind o perioadă mai puţin aglomerată, graţie concediilor.

Peste zece faţade în lucru

Dincolo de lucrările de infrastructură şi suprafaţă, şi casele au început să-şi schimbe aspectul. Unele lucrări s-au încheiat deja, de exemplu o casă de pe strada Panait Moşoiu are faţada reabilitată recent. În paralel, se mai lucrează la peste zece case, iar oamenii par că au înţeles ideea refacerii faţadelor. „Proprietarii sunt foarte cooperanţi, au înţeles lucrul acesta. Noi (Recon SA – n.r.) lucrăm acum la trei faţade, pe Fraţii Buzeşti, pe Panait Moşoiu şi mai este o faţadă colţ cu Arieş, dar mai sunt alţi zece care mai au lucrări. Mulţi au fost interesaţi, le-am făcut oferte chiar şi celor de la RAADPFL (Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova – n.r.) şi aşteptăm să ne dea OK-ul ca să începem“, a conchis şeful de şantier. În perioada următoare, contoarele şi cutiile de gaze vor fi introduse în ganguri, la fel şi instalaţiile electrice, care vor fi mascate în subteran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS