10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAvocatul Poporului a efectuat anchete după articolele din GdS

Avocatul Poporului a efectuat anchete după articolele din GdS

Sute de persoane au apelat, de la începutul acestui an până în prezent, la consilierii Biroului Teritorial Craiova al Instituţiei Avocatul Poporului, ce are ca arie de competenţă Curtea de Apel Craiova, deservind judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi. Activitatea instituţiei se concretizează în dosarele deschise, dosare în care se întreprind demersuri în scopul soluţionării aspectelor semnalate de petenţi. Prestaţia este gratuită, fiind scutită de taxă de timbru, tocmai în ideea de a permite accesul la serviciile acestei instituţii tuturor persoanelor. „Din ianuarie până în prezent, am înregistrat şi soluţionat 121 de petiţii pentru care s-au deschis şi instrumentat 41 de dosare. S-au preluat, prin serviciul dispecerat, un număr de 446 de apeluri, prin care ni s-au semnalat diversele probleme pe care le întâmpină persoanele care ne-au solicitat ajutorul. De asemenea, am efectuat o anchetă la Primăria Municipiului Caracal şi am deschis, în urma sesizării din oficiu, un dosar în care s-au efectuat demersuri la autorităţile implicate“, a precizat Simona Emandi, consilier coordonator la Biroul Teritorial Craiova – Avocatul Poporului.

În perioada imediat următoare, cei trei consilieri angajaţi ai acestui Birou vor acorda audienţe după cum urmează: la Prefectura Olt – pe 27 mai, Prefectura Mehedinţi – 29 mai, Prefectura Gorj – 26 mai.
„Ponderea cea mai însemnată o au cererile care au ca obiect Legile fondului funciar, urmate fiind de nemulţumirile legate de modul de recalculare a pensiilor. Pe parcursul anului 2013, la sediul Biroului Teritorial Craiova s-au înregistrat şi soluţionat un număr de 372 de petiţii pentru care s-au deschis şi instrumentat 153 de dosare. S-au preluat, prin Serviciul dispecerat, 1.049 de apeluri, prin care ni s-au semnalat diversele probleme pe care le întâmpină persoanele care ne-au solicitat ajutorul. De asemenea, am efectuat şase anchete şi am deschis – în urma sesizării din oficiu, în cele mai multe situaţii, cazuri preluate din Gazeta de Sud – un număr de şase dosare în care s-au efectuat demersuri la autorităţile implicate“, a adăugat Simona Emandi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS