Anchetă penală pentru părinţii unor elevi care au încasat ilegal burse şcolare

Autori


Poliţiştii din Tismana au început o anchetă care vizează modul în care doi elevi din judeţ au beneficiat de burse şcolare sociale. În atenţia oamenilor legii au intrat A.V., de 40 de ani, şi A.N., de 37 de ani, din comuna Padeş, care, în perioada 2012 – 2013, ar fi declarat în fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ venituri nereale, inducând în eroare această instituţie şcolară pentru ca fiul lor, elev în cadrul acestei instituţii, să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială. Astfel, aceştia ar fi încasat ilegal suma de 1.036 de lei.

„În aceeaşi împrejurare, poliţiştii din oraşul Tismana au identificat alte două persoane de 40 de ani, respectiv de 34 de ani, din comuna Padeş, care, în perioada 2012 – 2013, ar fi declarat în mod fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare această instituţie şcolară pentru ca fiul lor, elev în cadrul acestei instituţii, să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială, încasând ilegal suma de 1.036 de lei. În fiecare din cele două cazuri poliţiştii au constituit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii“, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.



Comenteaza acum

Alte stiri

7 martie 2019

Dolj: Amenzi rutiere de aproape 15.000 de lei, într-o singură zi

Poliţiştii doljeni au acţionat pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietoni, biciclişti şi vehicule cu tracţiune animală. Miercuri, 6 martie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, ...

Sumarul ediției de luni, 28 aprilie 2014

Actualitate

» Craiovenii achită mai puţin de 10% din amenzile rutiere
» Cristina Calangiu, dată afară de la conducerea PNL Craiova
» Doi magistraţi bulgari, puşi sub acuzare pentru fraude cu fonduri europene
» Un eveniment CNEC şi incubator107 – Craiovenii şi câinii lor, chemaţi la atelier
» Victor Ponta, în vizită în Republica Moldova
» SUA au impus sancțiuni pentru șapte oficiali ruși și 17 companii
» Ponta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, alături de Dragnea, Oprea, Constantin şi Isărescu
» Gorj: Amenzi de peste 65.000 lei în weekend
» OMS: Alertă maximă în Europa pentru poliomielită
» Sarcină, sponsor oficial la Pandurii
» Peste 4.000 de yoghini împânzesc staţiunea Băile Herculane
» Craiovenii şi-au făcut planuri pentru 1 Mai
» MAE sprijină eforturile OSCE în vederea eliberării observatorilor militari care efectuau o inspecție în zona de est a Ucrainei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei

Local

» Gala UNITER 2014: Valer Dellakeza, încă un premiu UNITER
» Copiii mor în spitale, anchetele se prelungesc la infinit
» Spectacole de teatru mondial la Festivalul Shakespeare
» Negoi – comuna în care ruinele amintesc de vremuri bune
» Ofiţer de la Penitenciarul Craiova, deferit justiţiei
» Fotbalist prins băut la volan
» Michael Dobson, director al Shakespeare Institute, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

Gorj

» Un înger fără o aripă – Cancerul a lăsat fără o mână un elev de 16 ani
» Evaziune fiscală de 1,5 milioane de lei
» Anchetă penală pentru părinţii unor elevi care au încasat ilegal burse şcolare
» Gorj: Sexagenar accidentat de un şofer fugar

Sport

» Pandurii şi-au luat gândul de la Liga Europa
» Podariul a salvat onoarea oltenilor
» „Minerii“ au rămas în agonie
» Slătinenii n-au „topit“ Metalul
» CSM Vâlcea s-a îndepărtat de locurile promovabile
» CSU şi-a găsit gloria
» SCM, pe patru la Cupa României
» Craiova, prestaţie dezamăgitoare la Oradea
» Elisabeta Lipă şi-a anunţat candidatura la preşedinţia COSR
» Fotbal feminin – Lotul naţionalei României pentru meciul cu reprezentativa Cehiei
» Fotbal – Eşecuri pe linie pentru juniorii craioveni
» Fotbal – Geolgău: Vreau ca în vară să sărbătorim promovarea
» Eşec usturător în faţa liderului

Bani & Afaceri

» Ministrul Fondurilor Europene: Peste trei miliarde de euro pentru IMM-uri în perioada de programare 2014-2020
» Pierderi din cauza nerestructurării la CEO
» Port turistic şi de agrement în Corabia, finanţat prin POR
» Gheorghe Frățică: Sindicatele feroviare au semnat acordul cu Ministerul Muncii

Sanatate

» Spitalele au mare nevoie de donatori de sânge cu Rh negativ
» Cum poate ţine pacientul sub control sistemul sanitar
» Cum vă puteţi trata în Europa fără aprobarea CAS

Magazin

» Atenţionare de călătorie în Irak din pricina restricţiilor de circulaţie
» Horoscop
» Atenţionare de călătorie în Grecia din pricina grevei
» Trenuri suplimentare de 1 Mai

Top