Muzeul Olteniei deţine printre alte comori, aproximativ 1.100 de piese de patrimoniu care constituie Fondul „Nicolae Titulescu“. Obiectele păstrate de muzeul craiovean provin de la Georgel Nenişor, fiul Corneliei, una dintre surorile lui Nicolae Titulescu, fost secretar al Teatrului Naţional Bucureşti, care a donat documentele de familie. I s-au adăugat şi alte materiale documentare donate de Maria Cuclelis, fiica Paulei Cristu, cealaltă soră a lui Nicolae Titulescu. Nu sunt singurii care au ales să încredinţeze instituţiei de cultură din Craiova documentele şi obiecte personale ale distinsului oltean Nicolae Titulescu.
Graţie Marietei Rareş, artistă emerită, soţia lui Georgel Nenişor, la Muzeul Olteniei se află astăzi o parte din corespondenţa purtată de soţia lui Nicolae Titulescu, Ecaterina, cu cumnata ei, Cornelia. Aflăm aruncându-ne o privire peste cărţile poştale, că din Palatino (Roma), „Nelly dragă, mâine plecăm spre Paris….. Am avut zile teribile de oboseală aici“, seri cu „dineuri mari“, clipe frumoase care nasc regretul plecării din acest loc în inima Ecaterinei Titulescu. „Regret că plec“ se notează pe spatele cărţii poştale. O altă locaţie, o altă epistolă cu imaginea Hotelului du Nord din Milano anunţă prezenţa familiei Titulescu în Italia, pentru ca o altă vedere cu Excelsior Palace Hotel Lido Venezia să ne ofere informaţii asupra vremii, „Plouă de două zile“, dar şi asupra stării de sănătate a Ecaterinei, care s-a confruntat cu o mică răceală, „o mică baie după o mică răceală“.
Obiecte de patrimoniu
Tot din fondul Titulescu fac parte şi câteva obiecte personale care au aparţinut familiei, unele dintre ele admirate în cadrul expoziţiei: „Rarităţi din colecţiile Muzeului Olteniei“. Este vorba de tocul lui Nicolae Titulescu cu care a fost semnat, în anul 1920, Tratatul de la Trianon sau costumul de diplomat al lui Savel Rădulescu, secretar al marelui om politic la Liga Națiunilor. Li se alătură ceasul de plajă, cheiţa de aur de la valiza diplomatică, un medalion de argint reprezentându-l pe Sfântul Nicolae, patronul său spiritual, mai multe manuscrise ale unor discursuri, cărţi cu dedicaţie, minibiblioraft cu dicţionare, evantaiul din pene de struţ al Ecaterinei Titulescu, un aparat de filmat, obiecte de patrimoniu, de mare importanţă care te ajută să completezi tabloul vremurilor în care a trăit marele om politic şi diplomat.
Imaginile alb-negru surprinse de aparatul de fotografiat vin să întregească fondul Titulescu. Îl vom descoperi pe Nicolae Titulescu, copil fiind, alături de surorile sale Cornelia şi Paula, elev, în 1894 sau mai târziu cu soţia sa, Ecaterina, la Cannes sau la dineul presei după Mica Înţelegere de la Bucureşti, din 1934. Albumul fotografic este completat de imaginile ce prezintă vizitele unor oameni politici francezi, dar şi cele din călătoriile făcute în SUA şi Canada în decembrie 1925 -ianuarie 1926, multe dintre ele unicat. Ele îmbogăţesc fondul Nicolae Titulescu graţie actului de donaţie făcut Muzeului Olteniei de doctorul Nicolae Rădulescu, fratele lui Savel Rădulescu.
Printre toate aceste piese atrage atenţia şi un testament semnat de Titulescu, din care spicuim: „După încetarea mea din viaţă, mama mea Maria Titulescu va rămâne uzufructuară pe întreaga mea avere mobilă şi imobilă, dispensând’o de cauţiune, iar nuda proprietate, din ziua decesului meu, asupra întregii mele averi mobile şi imobile, va trece nepoţilor mei de soră: Sergiu Nenişor, Ion Nenişor, Ella Nenişor şi Georgel Nenişor, cari toţi patru vor fi astfel legatorii mei universali“. Conform documentului, „legatorii universali“ aveau de îndeplinit câteva sarcini, printre care şi aceea de a da „imediat Facultăţii de Drept din Bucureşti suma de 20.000 de lei, pentru a fiinţa un premiu care îmi va purta numele. La acest premiu vor concura numai elevii anului III sau mai bine zis elevii ultimului an de licenţă. Concursul va consista în lucrări scrise pe care candidaţiile vor face la facultate, sub directul control al unui profesor, anunţându-li-se subiectul în momentul chiar al concursului, dându-le şease ore pentru a le efectua, şi nepermiţându-le consultarea a altor moragii de cât a codurilor neabnotate. Un juriu va decerna celor meritoşi două premii şi un număr ilimitat de menţiuni onorabile“.
Nicolae Titulescu avea să mai scrie şi alte testamente, ultimul, prin care lăsa întreaga avere soţiei, este datat 1940 şi cuprinde dorinţa expresă a diplomatului român, prin care acesta solicita să fie îngropat la Braşov, în inima României pentru a cărei unitate luptase întreaga viaţă. În martie 1992, Nicolae Titulescu îşi găseşte odihna aşa cum şi-a dorit lângă Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului.
Obiecte de însemnătate istorică, obiecte personale, toate vin astăzi să întregească imaginea unui mare Român, mare European, mare Contemporan, Nicolae Titulescu.
