Acasă Local Răzvan Iovan a fost operat

Răzvan Iovan a fost operat

Încă o minune a fost posibilă cu ajutorul dumneavoastră, al cititorilor Gazetei de Sud. În urma articolului prezentat în luna ianuarie a acestui an în GdS – „Copilărie frântă/Răzvan are nevoie de operaţie ca să trăiască“ – numeroase persoane şi-au manifestat dorinţa de a oferi sprijin financiar băieţelului Răzvan Iovan (foto) pentru ca acesta să fie operat. Copilul a fost diagnosticat cu tetralogie Fallot foarte târziu, mai precis în urmă cu trei ani, când deja împlinise patru ani. Avea hipoplazie de trunchi, faţa şi unghiile cianotice. L-am găsit în urmă cu trei luni la grădiniţă, în satul Giurgiţa, în timpul orelor de curs. Nu putea să stea în poziţie normală pe scaun, iar pentru a putea respira, Răzvan stătea permanent ghemuit sau întins. Era dus în braţe către casă de părinţi. Pentru a duce o viaţă normală, avea nevoie de o intervenţie chirurgicală corectoare, necesita implantarea unui by-pass cardio-pulmonar, ce închidea defectul ventriculului drept şi corecta stenoza. Cadrele didactice de la grădiniță, și alte persoane cu suflet din localitatea Giurgița, dar şi din Craiova s-au implicat pentru ca băiețelul să fie dus la un consult de specialitate, iar operaţia să fie posibilă. În Joia Mare, Răzvan a ajuns, în sfârşit, acasă. Au fost săptămâni de spitalizare, zile petrecute în secţii de terapie intensivă din cauza complicaţiilor apărute. Timp de 15 zile, băieţelul a avut probleme renale, fiind nevoie de intervenţii medicale suplimentare pentru ca micuţul să scape cu viaţă. Costurile totale ale intervenţiei chirurgicale au ajuns la suma de 8.000 de euro, o parte din bani fiind asiguraţi din donaţiile primite, iar restul acoperit de Spitalele „Marie Curie“ şi „Monza“, fiind din Bucureşti. Răzvan a început deja să meargă, să stea în poziţie normală pe scaun. Se află în perioada de recuperare, iar în luna mai este aşteptat la control.

A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.
Exit mobile version