10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Şoferi în stare de ebrietate, prinşi de poliţişti

Dolj: Şoferi în stare de ebrietate, prinşi de poliţişti

Trei şoferi s-au ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce au fost surprinşi în stare de ebrietate de poliţiştii doljeni, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Astfel, sâmbătă noaptea, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Braloştiţa, aflându-se în serviciul de patrulare,  au încercat să oprească un autoturism al cărui şofer nu s-a conformat şi a continuat deplasarea. În cele din urmă, oamenii legii au reuşit să îl prindă pe conductătorul auto, după ce acesta a pierdut controlul volanului şi intrat într-un gard. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în aceeaşi noapte, o patrulă din cadrul Poliţiei Filiaşi l-a depistat pe un gorjean de 21 de ani din comuna Ioneşti, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Filiaşi unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aseară, în jurul orei 22.00, pe DN 54 A, în localitatea Dăbuleni, a fost depistat un craiovean de 24 ani,  în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,72mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost dus la Spitalul Dăbuleni  unde i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celor trei conducători auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS