10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFCU, faliment şi de la capăt?

FCU, faliment şi de la capăt?

Fotbal Club U Craiova SA, societatea care administra FCU, a intrat ieri în faliment. De curând, a început un nou război judiciar, pentru recuperarea siglei cu leul. Marca înscrisă la OSIM este deţinută de familia Mititelu. Fostul patron al FCU o poate lua de la capăt pe altă societate, în ligile a IV-a sau a VI-a.

Tribunalul Braşov a hotărât ieri respingerea planului de reorganizare a Fotbal Club U Craiova SA şi intrarea în procedură de faliment a societăţii care administrează clubul de fotbal FC Universitatea Craiova. Instanţa a numit lichidator provizoriu Agenţia de Insolvenţă SPRL Bucureşti şi a stabilit următorul termen de judecată pe 17 septembrie 2014. Hotărârea este cu drept de recurs în şapte zile de la comunicare. Conform procedurilor, în etapele următoare lichidatorul trece la vânzarea bunurilor debitoarei şi achitarea datoriilor către creditori, iar în final societatea va fi radiată de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În aceste condiţii, Adrian Mititelu poate înscrie o nouă societate în Liga a IV-a dacă depune o cerere în acest sens către Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Dolj şi prezintă garanţii, cum ar fi contractul de închiriere pentru un stadion. În cazul în care nu sunt locuri disponibile, echipa se poate înscrie în Liga a VI-a. În 2013, Adrian Mititelu a înfiinţat U Craiova SA, societate la care asociaţii au venit cu uzufructul mărcii Fotbal Club Universitatea Craiova, deţinută de Mititelu Gigi-Adrian şi Mititelu Liana-Gabriela. Noua societate pe care patronul FCU Craiova voia să transfere activitatea de fotbal este controlată tot de Adrian Mititelu. U Craiova SA este societatea prin care Mititelu ar putea să o ia de la capăt.

Retragerea din competiţie – decizia corectă?

Sigla cu leul a devenit deja subiectul unui nou proces. Pe 28 ianuarie 2014, Euro Expo SRL a acţionat în judecată Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Fotbal Club U Craiova SA, pe Adrian Mititelu şi copiii acestora. Reclamantul consideră că marca Fotbal Club Universitatea Craiova face parte din patrimoniul clubului şi poate fi valorificată pentru stingerea datoriilor. El vrea să anuleze actele succesive de cesiune prin care marca a ajuns proprietatea lui Gigi-Adrian Mititelu şi Liana-Gabriela Mititelu. Această marcă a fost acordată de OSIM la 9 octombrie 2000, solicitantul iniţial fiind Universitatea Club Fotbal SA – societatea la care principalul acţionar era George Ilinca. În acest moment, unii suporteri se întreabă dacă decizia de retragere a echipei din competiţie nu a afectat chiar planul de reorganizare depus la Tribunalul Braşov. Potrivit planului de reorganizare, printre veniturile estimate de societate se aflau sumele provenite din publicitate, sponsorizări, vânzarea de bilete-abonamente, drepturi TV. Veniturile din drepturile TV, abonamente şi publicitate erau estimate de societate la 500.000 de euro, iar cele din cota repartizată de UEFA la 90.000 de euro.
Printre „măsurile privind restructurarea şi eficientizarea activităţii curente“ se afla şi „participarea onorabilă a echipei Fotbal Club Universitatea Craiova la jocurile returului Ligii a II-a de fotbal şi concomitent alcătuirea unei echipe de perspectivă pentru viitoarele ediţii ale campionatului Ligii I de fotbal“. La data depunerii planului de reorganizare, existau creanţe salariale şi din convenţii civile în valoare de 5,7 milioane de lei (1,3 milioane de euro). Adrian Mititelu susţinea ieri că planul de reorganizare era viabil şi permitea creditorilor recuperarea datoriilor. „Eu nu pot să înţeleg cum această instanţă a respins un plan de reorganizare bine construit şi care permitea creditorilor să îşi recupereze creanţele în totalitate. Este o decizie abuzivă a acestei judecătoare Simona Cont, care nu face altceva decât să favorizeze grupul de la Primăria Craiova“, a declarat Mititelu, citat de Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS