Acasă Local Dolj Dolj: Evaziune fiscală din vânzare de legume şi fructe

Dolj: Evaziune fiscală din vânzare de legume şi fructe

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţia 5 Poliţie au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul comercializării legumelor şi fructelor în municipiul Craiova.
În cadrul acţiunii au fost verificate 5 societăţi comerciale precum şi alte 15 mijloace de transport iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 5  sancţiuni contravenţionale în valoare de 25.000 lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat mărfuri în valoare de aproape 1.000 de lei reprezentând peste 600 kg cartofi, portocale şi mere .
În urma unui control efectuat în trafic pe DE 79 Filiaşi – Craiova, a fost identificat Rotaru Liviu, de 43 de ani, din Craiova, care transporta cantitatea de 225 kg cartofi, pentru care nu a deţinut documente care să ateste provenienţa legală a acestora. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de cartofi, transportată fără documente legale de provenienţă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version