Fănuş Neagu

Fănuş Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 şi membru titular în anul 2001.
S-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiştea de Sus din judeţul Brăila, într-o familie de ţărani. A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Îşi continuă studiile între 1944 şi 1948 la Liceul Militar din Iaşi (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung Muscel). Urmează apoi Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1951 devine cursant al Şcolii de literatură „Mihai Eminescu“ până în anul 1952, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea“, în revista Tânărul scriitor. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri Ningea în Bărăgan, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit“. În anul 1960 publică „Somn de la amiază“, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri“. În 1967 publică „Vara buimacă“, piesa „Scoica de lemn“, care peste ani se va juca la Teatrul „Nottara“ din București, iar în anul 1979 „Cartea cu prieteni“. În 1981 apar „Insomnii de mătase“ şi în 1985 „A doua carte cu prieteni“. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote“, la Teatrul Majestic, şi „Olelie“, la Teatrul Naţional din București. În 1993 se pune în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa sa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp“.