Acasă Local Accident mortal în judeţul Vâlcea

Accident mortal în judeţul Vâlcea

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut ieri, pe DN 7, în zona localităţii vâlcene Goleşti, în urma căruia o persoană a murit, iar alte două au fost rănite. Potrivit poliţiştilor, un şofer de 75 de ani, din Bucureşti, a pierdut controlul volanului în timp ce-şi căuta telefonul mobil, a intrat pe contrasens şi a lovit o ambulanţă care circula regulamentar.
Pacienta aflată în ambulanţă a murit, iar asistenta şi şoferul de pe autosanitară au fost răniţi. În urma impactului, ambulanţa care circula dinspre Piteşti spre Râmnicu Vâlcea a fost aruncată în şanţul de pe marginea şoselei.
Poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului nu consumase alcool şi au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru ucidere din culpă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version