22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSe reia licitaţia pentru terenul de pe strada Caracal

Se reia licitaţia pentru terenul de pe strada Caracal

Licitaţia privind concesionarea terenului în suprafaţă de 67.511 metri pătraţi de pe strada Caracal, în vederea construirii de locuinţe colective, va fi reluată, a transmis Primăria Craiova, printr-un comunicat de presă. Acest lucru se datorează faptului că o singură firmă s-a arătat interesată de licitaţie, iar conform legii concesiunii, dacă la prima licitație nu sunt depuse minimum trei oferte admisibile, procedura de licitație se va relua. Dacă nici la a doua licitație nu sunt depuse minimum trei oferte admisibile, legea prevede anularea procedurii de licitație și invitarea celor care au depus oferte admisibile la negociere.
Unicul ofertant interesat de această concesiune este Shandong Ningjian Construction Investment Romania, care are sediul în Craiova şi care a depus şi garanția de execuție, în valoare de 200.000 de euro. Dezvoltatorul imobiliar care va câştiga licitaţia va trebui să construiască 1.800 de apartamente (cu două şi trei camere, precum şi garsoniere), toate prevăzute cu balcoane, în blocuri de patru şi zece etaje, în interval de doi ani, la un preţ de maximum 400 euro/mp, fără TVA. Astfel, preţurile apartamentelor vor fi între 22.000 și 30.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS