22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalINS: Numărul pensionarilor a scăzut în anul 2013

INS: Numărul pensionarilor a scăzut în anul 2013

Numărul mediu de pensionari a fost, în 2013, de 5.410.000, în scădere cu 77.000 persoane faţă de anul precedent, informează realitatea.net citând un raport al Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit documentului citat, în 2013, numărul mediu de pensionari a fost cu 179.000 mai mic faţă de cel din 2011, iar pensia medie lunară a fost de 805 lei, mai mare cu 4,1 la sută faţă de anul precedent şi cu 6,9 la sută faţă de 2011.

„Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9 la sută) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 86,6 la sută în totalul celor de asigurări sociale. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 805 lei în anul 2013, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (648 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.022 lei în Municipiul Bucureşti)”, se mai arată în comunicatul INS.

Pe categorii de pensii, 72,6 la sută sunt pensionari pentru limită de vârstă, fiind preponderenţi în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. „Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,2 la sută”, mai precizează sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS