5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii, amendaţi pentru faţadele blocurilor

Craiovenii, amendaţi pentru faţadele blocurilor

CL Craiova ar putea aproba săptămâna aceasta modificarea regulamentului local de gospodărire, pentru a obliga asociaţiile de locatari/proprietari să repare faţadele blocurilor.

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de pe 27 martie a Consiliului Local (CL) Craiova se află un proiect de hotărâre privind modificarea regulamentului local de gospodărire a oraşului. Concret, municipalitatea vrea să amendeze asociaţiile de proprietari care nu au grijă de faţadele blocurilor. „Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii“ a fost aprobat prin HCL nr. 319/2009. Capitolul privind „Activităţile edilitar gospodăreşti“ va primi câteva completări. „Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice, agenţii economici, asociaţiile de proprietari au obligaţia să efectueze lucrările de reparare, consolidare, întreţinere şi curăţenie a clădirilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi oricăror altor spaţii deţinute cu titlu ori proprietatea lor sau utilizate de acestea (art. 3 alin 1).
Asociaţiile de proprietari/locatari vor avea obligaţia de a urmări comportarea în timp a imobilelor ce fac parte din respectivele asociaţii, cu privire la starea finisajelor exterioare (tencuieli şi/sau placaje exterioare; tâmplărie exterioară; straturi hidroizolante ale teraselor sau, după caz, materialul învelitorii)“.

Faţadele, evaluate la fiecare cinci ani

În funcţie de constatările asupra stării fizice a finisajelor, asociaţiile de proprietari/locatari sunt obligate să ia mai multe măsuri (art. 3 alin 4), dar trebuie să respecte anumite reguli. Spre exemplu, în cazul în care se constată deteriorări ale materialului de finisaj al faţadelor (tencuieli şi/sau placaje), reparaţiile se vor face în mod unitar, pe întregul imobil. De asemenea, se interzic reparaţiile locale, ce pot genera diferenţe de culoare sau textură în câmpul faţadei. Vor fi permise reparaţiile locale la elementele de tâmplărie şi la învelitori, cu condiţia utilizării aceluiaşi tip de material, în aceeaşi culoare cu originalul. De asemenea, vor fi permise reparaţii locale la straturile hidroizolante ale teraselor. Evaluarea stării fizice a faţadelor se va face de către o comisie constituită la nivelul fiecărei asociaţii, sub conducerea preşedintelui de asociaţie, periodic, o dată la cinci ani, concluziile urmând să fie consemnate printr-un proces-verbal (art. 3 alin 5). În funcţie de constatările comisiei, lucrările de reparaţie la faţade trebuie demarate în cel mult 90 de zile de la data întocmirii procesului-verbal (art. 3 alin 6). Potrivit regulamentului local (art. 4 alin 1), neîntreţinerea faţadelor clădirilor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, pentru persoanele fizice şi 1.000 şi 2.500 de lei – pentru persoanele juridice. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS